Eveniment

Petre Pârvu centrează, Petre Pârvu dă cu capul: “La mulți ani, mie!”

Ca multe alte instituții, și Primăria orașului Zimnicea a recurs la înființarea unei pagini pe rețeaua de socializare Facebook, al cărei scop este de a informa cetățenii orașului Zimnicea cu privire la activitățile derulate de administrația publică locală. Nimic de condamnat în asta. Principalul comunicator pe respectiva pagină este primarul orașului, Petre Pârvu, despre care știm că nu se sfiește să apară în public și nici de trac nu pare să fi fost lovit vreodată, de aceea multe dintre mesajele transmise de acesta sunt video. Însă, câteodată, din prea multă implicare și mult prea mult zel, se mai întâmplă să apară și situații amuzante. Așa s-a întâmplat, de pildă, săptămâna trecută, când edilul și-a sărbătorit ziua de naștere, iar pe pagina “Primăria orașului Zimnicea” a apărut un mesaj de felicitare adresat acestuia: “În această zi specială în care împliniți o frumoasă vârstă, primiți Domnule Primar, din partea comunității pe care o conduceți și o reprezentați cu succes de peste 20 de ani, precum și în numele personalului Primăriei orașului Zimnicea, cele mai alese gânduri și urările nostre de multă sănătate, putere de muncă, bucurii și împliniri. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze fiecare pas și să vă ofere ani plini de prosperitate și bucurie. Să rămâneți același om minunat, cu suflet mare și cu grijă pentru semenii săi!”. Din mesaj reiese fără echivoc că e din partea comunității și a personalului primăriei. Trecem peste faptul că e cam greu de crezut că absolut toți locuitorii din Zimnicea ar fi de acord să se transmită un mesaj, fie el și de “La mulți ani!”, în numele lor, trecem și peste faptul că, la redactarea unei așa de importante urări, s-ar fi putut acorda mai multă atenție și să fie corectate greșelile. Partea haioasă este că sub fotografia primarului, însoțită regulamentar de un frumos buchet de trandafiri, apare un prim răspuns la postare, al cărei autor este tot “Primăria orașului Zimnicea”: “Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și urările transmise cu ocazia aniversării. Vă doresc multă sănătate și ani fericiți!

Cu drag, Primarul vostru, Petre Pârvu”. Și imediat următorul, tot al “Primăriei orașului Zimnicea”: “La mulți ani cu multă sănătate și fericire!”… Abia apoi mai vin vreo sută de mesaje din partea cetățenilor orașului. Sau or fi angajați ai Primăriei orașului Zimnicea?

Nu-i nimic rău în a adresa cuiva felicitări atunci când aniversează un eveniment special, însă în cazul de față pare a fi cam mult. Și, poate e și primarul Petre Pârvu de acord: câteodată, ce e mult, strică.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.