Peste 70 de elevi ai Liceului Pedagogic Mircea Scarlat au participat la proiectul de orientare profesională Job Shadow Day

Înptămâna “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, peste 70 de liceeni din Pedagogic au participat la a 15-a ediție a programului internațional de orientare profesională Junior Achievement România, Job Shadow Day, şi au învățat, astfel, pentru o zi despre profesii alături de angajați  în companii și instituții.

Proiectul răspunde la una dintre cele mai mari provocări ale tinerilor aflați la vârsta explorării și a căutării drumului către viitoarea profesie, iar prin programul orientare profesională este facilitat accesul elevilor la lumea reală a locurilor de muncă și este susținut implicarea companiilor și a instituțiilor publice, de la manageri la profesioniștii din cele mai diverse meserii, în educația pentru orientare profesională a tinerilor.

Potrivit coordonatorului proiectului, prof. consilier Violeta Peşu, nu sunt suficiente discuțiile despre meserii, aplicarea testelor şi a chestionarelor, ci este nevoie de activități practice care să-i ajute pe tineri în descoperirea ariilor de interes și a abilităților pentru o viitoare carieră de succes.

Cele mai cerute meserii de anul acesta au fost cele de poliţist, jurnalist, psiholog, medic și consultant bancar, a mai precizat coordonatorul proiectului.

“Experienţa Job Shadow Day a însemnat explorare. Am aflat lucruri importante despre meseria de psiholog și m-am convins că este ceea ce îmi doresc să fac. Mă bucur că am făcut parte din acest proiect pentru că am avut multe lucruri de învățat”, a spus Andreea L., elevă în clasa a  XI – B.

“A fost o experiență plăcută și care chiar m-a interesat deoarece cu această ocazie am putut afla dacă mi se potrivește sau nu meseria de polițist. M-a motivat foarte mult să mă pregătesc intens pentru examenele ce vor urma”, a spus şi eleva Ioana T. din clasa a XI –E.

La proiect au participat Inspectoratul de Poliție al județului Teleorman, Spitalul Județean de Urgență Teleorman, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Teleorman/ Cabinet Individual de Psihologie și alte companii private.

Carmen Barbu, psiholog şi psihoterapeut, a declarat că proiectul este o idee foarte bună pentru că elevii au contact cu ceea ce înseamnă un cabinet de psihologieiar astfel sunt depășite unele dintre miturile cu privire la această profesie (de tipul “dacă merg la psiholog, ceilalți mă cred nebun” sau “psihologul îmi va da sfaturi”, “psihologul analizează pe toată lumea” etc). (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code