Social

Peste 570 de viroze şi pneumonii în judeţ, într-o săptămână – numărul îmbolnăvirilor în uşoară creştere

virozeNumărul virozelor şi al pneumoniilor a crescut uşor în prima săptămână a lunii decembrie, acestea ajungând la peste 570 de cazuri, iar 119 teleormăneni au fost internaţi în spital, pentru că au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

O statistică realizată de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman arată că în prima săptămână a lunii decembrie numărul teleormănenilor care s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii a crescut uşor de la 357 la 447 de cazuri, dar a scăzut numărul celor spitalizaţi, diagnosticaţii cu viroze respiratorii. Sursa citată arată că a scăzut şi numărul celor care au avut nevoie de internare, după ce au fost diagnosticaţi cu pneumonie acută, de la 77 la 57.

Din totalul celor 447 persoane care au fost diagnosticate cu infecţii acute ale căilor respiratorii, 142 au vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani, 113 între 2 şi 4 ani, 99 între 15 şi 49 ani, 63 între 0 şi 1 an, 16 între 50 şi 64 ani, respectiv 14 au vârsta mai mică de 65 de ani. În ceea ce priveşte numărul teleormănenilor diagnosticaţi cu pneumonii acute, acesta a ajuns la 125, din care cei mai mulţi bolnavi, 48 la număr se înscriu la categoria de vârstă 5-14 ani. Din situaţia statistică remisă de DSP Teleorman, se pare că cel mai puţin afectaţi de pneumoniile acute sunt teleormănenii cu vârsta între 50 şi 64 de ani. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.