Sport

Peste 200 de sportivi au participat la Crosul Tineretului

Miercuri dimineaţă, în Pădurea Vedea din Alexandria a avut loc una din întrecerile atletice devenite tradiţionale în această perioadă, Crosul Tineretului. Organizată de Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tinberet Teleorman, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi AJ Atletism, competiţia s-a bucurat de un număr mare de concurenţi, veniţi din multe şcoli teleormănene. Deşi acţiunea s-a desfăşurat în data de 7 mai, aceasta a marcat Ziua internaţională a Tineretului (2 mai), iar desfăşurarea acesteia la data respectivă a fost stabilită de MST la nivel naţional.

Coordonată de directorul DJST Teleorman, Elena Vlad, alături de specialiştii instituţiei, acţiunea s-a desfăşurat pe mai multe categorii de vârstă şi se poate spune că a fost una reuşită. La finalul întrecerilor, organizatorii Crosului Tineretului au oferit tuturor participanţilor dulciuri şi răcoritoare, iar sportivii evidenţiaţi pe fiecare categorie au primit diplomele aferente locurilor ocupate şi echipament sportiv.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.