Eveniment

Peste 1500 de colindători la Primăria Roşiorii de Vede

Monica DUMITRESCU

Timp de trei zile, în perioada 20-22 decembrie, uşa primăriei din municipiul Roşiorii de Vede este deschisă pentru colindători, majoritatea preşcolari şi elevi din unităţile de învăţământ roşiorene. Potrivit viceprimarului Cristiana Savu Piper, municipalitatea a pregătit iniţial 1500 de pachete cu dulciuri şi fructe pentru colindători, al căror număr s-a dovedit a fi mai mare, după primele două zile.

“Aşteptăm cu drag colindătorii şi în ziua de joi, 22 decembrie”, a precizat viceprimarul Cristiana Savu Piper. Aceasta a mai spus că numărul pachetelor cu dulciuri va fi suplimentat, astfel că toţi colindătorii vor primi un mic dar din partea municipalităţii.

Pentru împărţirea darurilor, salariaţii primăriei Roşiorii de Vede sunt ajutaţi de Moş Crăciun, care aşteptă grupurile de colindători lângă un frumos brad împodobit în holul instituţiei.

2 Comments

  1. Este criza frate ,banii sau investit in casutele din parcul central. Cea mai proasta investitie de la revolutie pina in prezent , ca sa doarma ciinii si boschetarii in ele , in timp ce strazile sunt pline de gropi.

  2. Duna Lucian

    Domnule primar, copii angajatilor primariei va multumesc pentru gestul de a nu le da si lor pachete cu dulciuri, Rusinicaaaa…..!!!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.