Social

Peste 1000 de locuri de muncă vacante în străinătate prin reţeaua Eures

locuri-de-muncaMonica DUMITRESCU

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în afara graniţelor ţării au la dispoziţie în acestă perioadă o ofertă generoasă. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru această perioadă, prin reţeaua EURES, la nivel naţional, sunt înregistrate 1.090 locuri de muncă vacante. Cele mai multe sunt în domeniul agricol pentru muncitori necalificaţi. 800 de astfel de locuri de muncă sunt disponibile în Spania. Cei care doresc să se angajeze în alte domenii pot opta pentru unul din cele 125 de posturi în domeniile industrial şi transporturi, disponibile în Ungaria. Este vorba despre 50 posturi confecţioner huse pentru maşini şi 75 posturi şofer autocamion. De asemenea persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în afara graniţelor ţării au şanse să obţină unul din cele 85 de posturi puse la dispoziţie de angajatori din Germania în domeniile industrial, medical, vânzări, IT, servicii şi social. Potrivit datelor furnizate de AJOFM Teleorman, în Germania sunt disponibile: 1 post asistent personal, 1 post îngrijitor bătrâni, 1 post mecanic instalator, 1 post electrician, 1 post mecanic industrial, 1 post specialist electronică, 50 posturi asistent medical (nu sunt obligatorii cunoştinţe de limbă germană şi experienţă), 1 post mecanic auto, 1 post electrician auto, 10 posturi comisioner, 9 posturi inginer, diverse specializări, 4 posturi dezvoltator software, 1 post tehnician echipamente electrice, 1 post dezvoltator IT, 2 posturi software developer web.

Cadrele medicale care vor să lucreze în străinătate pot opta pentru unul din cele 30 de posturi disponibile în Irlanda: 10 posturi medic psihiatru, 1 post psihiatru pediatric, 1 post medic oftalmolog; 18 posturi asistent medical. Angajatorii din Austria solicită forţă de muncă din România pentru 5 posturi zugrav, 5 posturi finisor faţade, 10 posturi coordonator echipa în domeniul forestier, iar cei din Marea Britanie pentru 10 posturi asistent medical, 15 posturi asistent social, 2 posturi pedagog social, 1 post îngrijitor bătrâni. Mai sunt disponibile 2 posturi bucătar preparate indiene în Norvegia.

Teleormănenii interesaţi de aceste oferte se pot adresa compartimentului Eures din cadrul AJOFM Teleorman atât pentru obţinerea mai multor informaţii, cu privire la condiţiile de aplicare şi ocupare ale locurilor de muncă vacante, cât şi pentru a se înregistra în baza de date naţională, în vederea participării la selecţiile organizate de Serviciul Public de Ocupare. Documentele necesare pentru înregistrare sunt: carte de identitate sau paşaport (cu termen de valabilitate de minim 6 luni) – copie; certificat de naştere – copie; cazierul judiciar (termen de valabilitate 6 luni) – original; adeverinţă de la medicul de familie (cu menţiunea “clinic sănătos” – termen de valabilitate 30 de zile) – original; C.V. în limba română (model EUROPASS); cerere tip – (Anexa 3 bis, prevăzută de Procedura EURES).

De la înfiinţarea compartimentului Eures în cadrul AJOFM Teleorman, peste 920 de persoane au depus dosare, pentru a obţine un loc de muncă în străinătate, din care 410 persoane au fost admise la selecţiile organizate de Serviciul Public de Ocupare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.