Eveniment

Peste 100 de ordine de protecție provizorii, date de polițiștii teleormăneni, de la începutul anului

Un bărbat din Drăgănești de Vede s-a ales cu dosar penal, după ce și-ar fi agresat fizic soția. Oamenii legii au emis, în acest caz, și un ordin de protecție provizoriu. Din primele date, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat fizic și amenințat soția, în timp ce se aflau la domiciliu.

Oamenii legii au fost sesizați miercuri, 18 noiembrie, prin apel la numărul unic de urgență 112 de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Drăgănești de Vede, despre faptul că a fost agresată de către soț, un bărbat în vârstă de 46 de ani.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Polițiștii teleormăneni au intervenit, în perioada 01.01 – 31.10.2020, la peste 400 de evenimente circumscrise sferei violenței în familie și întocmind dosare penale, pe această cale fiind emise peste 100 de ordine de protecție provizorii.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.