Sport

Peste 10 zile sunt alegeri la AJF Teleorman – Un singur candidat la funcţia de preşedinte al fotbalului judeţean!

prodanÎn data de 29 aprilie a.c., membrii afiliaţi, cu drept de vot, din cadrul AJF Teleorman, vor participa la Adunarea generală ordinară de alegeri, eveniment care este programat o dată la patru ani. Pentru aceasta, conform statutului, eventualii candidaţi la funcţiile de conducere din cadrul Comitetului Executiv au avut ca termen de depunere a candidaturii ziua de luni, 15 aprilie, iar centralizarea dosarelor s-a făcut în baza modificărilor aduse la Statut în urmă cu doi ani de zile (prevederi stabilite de FRF pentru ajf-urile din teritoriu). A rezultat un  număr de opt candidaturi, din care şapte sunt membri din conducerea echipelor afiliate.

Astfel, pentru funcţia de preşedinte al AJF Teleorman s-a înscris un singur candidat, în persoana actualului preşedinte Stan Prodan. Acesta va candida pentru al şaselea mandat (precedentele au fost în anii 1995, 1999, 2001, 2005, 2009), iar pentru alegerile din acest an va fi (din nou) singurul pretendent la această funcţie. Se pare că a existat interesul pentru o eventuală candidatură din partea unui alt pretedent, este vorba de fostul delegat al echipei Pamimai Videle, Cristian Nicodim, cel care însă n-a mai depus eventualul dosar de candidatură la AJF Teleorman. “Noi n-am interzis nimănui să candideze, însă acest Nicodim Cristian vroia să candideze, deşi, într-un an şi câteva luni de zile, cât a fost un fel de conducător de echipă, a primit în total 37 de etape de suspendare. În toată acea perioadă, în care a înjurat toţi arbitri, întreg AJF-ul şi în mod deosebit pe Dan Niţu, preşedintele Comisie judeţene de Arbitri, acest Nicodim s-a remarcat prin comportamentul său, dar nu pot spune că a fost unul care să fie un exemplui pentru alţii. Dacă acest individ este cel care merită să conducă AJF-ul, înseamnă că nu mai avem ce discuta. Dar, menţionez încă o dată, noi i-am transmis să studieze Statutul AJF, nu i-am interzis să depună dosarul pentru a candida, ulterior se analizau documentele din dosar şi se lua o decizie cu privire la dosarul respectiv”, a punctat Stan prodan, preşedintele Comitetului Executiv al AJF Teleorman. În concluzie, pentru funcţia respectivă membrii afiliaţi ai AJF vor avea un singur candidat, astfel că votul va fi liber, fiind mai degrabă o formalitate.

Cât priveşte celelalte funcţii – două locuri de vicepreşedinte, care de acum încolo vor fi reprezentanţi de echipe, plus cele trei locuri de membri (câte unul pentru fiecare eşalon judeţean), acestea n-au trezit un interes prea mare. Totuşi, interesantă va fi lupta pentru postul de reprezentant al echipelor din Liga 4, unde s-au înscris doi conducători (Emil Mărcuşanu şi Petre Rădan), iar lupta pare destul de strânsă între aceştia.

Iată candidaturile depuse în termenul stabilit de Comitetul Executiv

– pentru funcţia preşedinte – Stan Prodan;

– pentru vicepreşedinţi (2 locuri) – Ionel Olteanu (Metalul Peretu) şi Mircea Cristescu (Phoenix Alexandria);

– pentru membru Liga 4 (un loc) – Emilian Mărcuşanu (VN Olteni) şi Petre Rădan (Udinese Uda Clocociov);

– pentru membru Liga 5 (un loc) – Sorin Albeanu (CSS Alexandria);

– pentru membru Liga 6 (un loc) – Valentin Trăistaru (Rapid 2 Buzescu).

B Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.