Social

Peste 10.000 de teleormăneni trăiesc din ajutorul social, cei mai mulţi din Zimnicea şi Orbeasca

10.129 de teleormăneni au încasat ajutor social în luna august a acestui an, potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru plata acestora fiind necesari peste 2.5 milioane de lei. De asemenea, potrivit sursei citate, din totalul teleormănenilor care încasează ajutor social, 866 de beneficiari au fost suspendaţi de la plată la final de lună.

Conform prevederilor legale în vigoare, familiile şi persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între aceste niveluri în lei şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Practic, acest ajutor reprezintă o suplimentare a venitului net al solicitantului (persoana singură sau familia).

În judeţ, pentru mediul urban, oraşul Zimnicea are cei mai mulţi beneficiari de venit minim garantat, respectiv 474, în timp ce pe poziţia a doua, cu 356 de beneficiari, este municipiul Alexandria, iar podiumul este completat de Turnu Măgurele, cu 318 beneficiari, potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Pentru municipiul Roşiorii de Vede, în evidenţele AJPIS sunt trecuţi 262 de beneficiari de venit minim garantat, în timp ce 115 videleni încasează ajutor social.

Pentru localităţile rurale din judeţ, cei mai mulţi beneficiari de venit minim garantat sunt la Orbeasca, respectiv 409. Mulţi beneficiari de ajutor social mai sunt şi la Brânceni (161 de beneficiari), Bujoru (191 de beneficiari), Buzescu (175 de beneficiari), Călineşti (213 beneficiari), Conţeşti (246 de beneficiari), Lunca (181 de beneficiari), Năsturelu (165 de beneficiari), Olteni ( 230 de beneficiari), Scrioaştea ( 166 de beneficiari), Smârdioasa (171 de beneficiari) şi Tătărăştii de Sus (268 de beneficiari).

La polul opus, deşi este o localitate mare, Peretu figurează în evidenţele AJPIS cu 25 de beneficiari de ajutor social. Alte localităţi mari din judeţ, însă cu puţini beneficiari de ajutor social raportat la numărul de locuitori, sunt şi la Plosca (55 de beneficiari), Botoroaga (50 de beneficiari) sau Poroschia (39 de beneficiari).

Cu puţini asistaţi social se pot lăuda şi localităţile Băbăiţa (37 de beneficiari), Ciuperceni (29 de beneficiari), Fântânele (28 de beneficiari), Măldăeni ( 30 de beneficiari), Siliştea (21 de beneficiari), Sârbeni (19 beneficiari) sau Uda Clocociov (22 de beneficiari). (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.