Social

Peste 1.500 de persoane, vaccinate anti-COVID în prima etapă/ A doua etapă a demarat, vineri, în centrele de vaccinare din municipii și orașe

A doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID a fost demarată, în Teleorman, vineri, 15 ianuarie, în toate cele cinci centre de vaccinare din mediul urban, respectiv: Alexandria (2 fluxuri de vaccinare), Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea și Videle, transmite Instituția Prefectului.

Potrivit sursei citate, activitatea de vaccinare în celelalte centre prevăzute pentru etapa a II-a va începe gradual, în funcție de numărul de persoane care doresc să se vaccineze și de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare.

La nivelul județului, cele 12 centre de vaccinare anti-COVID sunt organizate în: Școala Gimnazială nr.6 Municipiul Alexandria, Sala de Sport Municipiul Roșiorii de Vede, Sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 4 Muncipiul Turnu Măgurele, Sala de sport a Școlii Mircea cel Bătrân Muncipiul Turnu Măgurele, Sala de Sport Oraș Zimnicea, Sala de Sport Școala Gimnazială Nr.1 Videle, Căminul Cultural Comuna Balaci, Căminul Cultural Comuna Botoroaga, Sediul Fostei Primării a Comunei Cervenia, Depozit SC Boboc& CO SRL Comuna Furculești, Școala Mică Deal Comuna Plosca, Căminul Cultural Comuna Olteni și Căminul Cultural Talpa.

De reținut este faptul că arondarea localităților pe centre de vaccinare este o măsură luată pentru eficientizarea procesului de vaccinare, însă, aceasta măsură nu împiedică o persoană să se programeze la oricare dintre centrele organizate la nivelul țării.

Autoritățile transmit că a doua etapă a campaniei de imunizare va fi derulată concomitent cu vaccinarea categoriilor aflate în prima etapă (personal medical și personal din centrele medico-sociale), în toate cele șase centre de vaccinare, respectiv Spitalul Județean de Urgență Alexandria, Spitalul Municipal „Caritas” Roșiorii De Vede (exclusiv pentru personalul propriu), Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiorii De Vede, Spitalul Municipal Turnu Măgurele (exclusiv pentru personalul propriu), Spitalul Orășenesc Zimnicea și Spitalul Orășenesc Videle.

Până vineri, 15 ianuarie, în județul Teleorman s-au vaccinat, în cadrul primei etape, 1.556 de persoane.

Toate informațiile despre imunizarea împotriva COVID-19 pot fi găsite pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.