Sport

Performanţă pentru o karatistă din Videle la Campionatul Mondial – Laura Băloiu a obţinut medalia de bronz la Mondiale!

În urmă cu câteva zile, în Belgia (la Bruxelles) a avut loc Campionatul Mondial de arte marţiale Qwan Ki Do, pentru seniori, competiţie la care au fost prezenţi practicanţi ai acestui stil de karate din foarte multe ţări (Germania, Canada, Austria, Algeria, Brazilia, Franţa etc.) Între cluburile prezente s-a regăsit şi clubul Ho Hac Bucureşti, care a avut în concurs cinci sportivi, una din aceştia fiind Laura Băloiu, sportivă originară din Videle, care a concurat în proba de luptă pentru grade feminin intercluburi. Printr-o mobilizare şi o pregătire care au evidenţiat-o în competiţie, sportiva în vârstă de 25 de ani din Videle a reuşit să urce pe locul 3 în ierarhie, obţinând medalia de bronz la cea mai importantă întrecere în acest stil de karate. “Ce să spun, practic artele marţiale de patru ani, iar acest stil, Qwan Ki Do, care este de origine chinezo-vietnameză, solicită mai multe tehnici de braţe şi picioare, foloseşte multe arme tradiţionale şi consider că mă regăsesc în acest sport, care în prezent pentru mine a devenit un stil de viaţă”, a spus Laura Roxana Băloiu. Despre participarea la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do din Belgia (3-5 aprilie a.c.), sportiva originară din Videle s-a arătat foarte mulţumită de rezultatul obţinut, după cum şi clubul pentru care concurează, Ho Hac Bucureşti, a reuşit rezultate mulţumitoare. Astfel, toţi cei cinci sportivi bucureşteni care au făcut deplasarea în Belgia au obţinut câte o medalie, inclusiv în proba în care a concurat teleormăneanca, locul 3 fiind completat de Teona Turcu.

„Sper ca pe viitor, pe langă perfecţionarea mea ca practicant de Qwan Ki Do, să pot transmite din cunoştinţele mele copiilor şi tinerilor interesaţi, poate chiar în oraşul unde am crescut, în Videle”, ne-a declarat Laura Băloiu, sportivă medaliată cu bronz la Campionatul Mondial Qwan Ki Do.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.