Social

Pensionari de lux în Teleorman

97.821 de pensionari figurează în evidențele Casei de Pensii Teleorman, pentru luna aprilie, dintre aceștia 79.149 fiind pensionari la limită de vârstă, iar alți 1.829 sunt pensionați anticipat. De asemenea, 7.356 dintre pensiile încasate de teleormănenii retrași din activitate sunt de invaliditate, gradele 1, 2 sau 3, în timp ce 174 de persoane primesc indemnizații. Pentru plata celor aproape 98.000 de pensii, statul a alocat, în luna aprilie, suma de 139.623.459 de lei, iar cea mai mare parte a banilor merge către achitarea pensiilor de stat, respectiv 122.990.015 lei, în timp ce alți 8.439.910 merg către achitarea celor 12.558 de pensii de agricultură.

În ceea ce privește valoarea pensiilor, limitele sunt reprezentate de pensia minimă garantată, cu o valoare de 800 de lei, pe care o încasează la nivel de județ nu mai puțin de 26.720 de persoane, și pensia încasată de un fost magistrat, retras din activitate, în valoare de 31.409 lei.

Foarte bine o duc însă și alți 67 de foști magistați, care primesc lunar pensii cuprinse între 4.105 și 31.409 lei, în cazul acestora pensia medie fiind de 20.101 lei, dar și nouă foști angajați ai Curții de Conturi, care încasează pensii cuprinse între 7.063 și 8.634 de lei, pensia medie fiind în cazul acestora de 7.895 de lei.

De menționat ar fi și faptul că, spre exemplu, Casa de Pensii achită, în luna aprilie, pentru 3.205 de pensii de invaliditate gradul 3, suma de 1.855.321 de lei, și pentru 810 pensii de invaliditate gradul 1 suma de 321.393 de lei, în timp ce pentru cei 68 de foști magistrați achită suma de 1.366.893 de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.