Pensii de peste 110.000.000 de lei în luna august

Potrivit datelor Casei Judeţene de Pensii Teleorman, în luna august, valoarea pensiilor plătite la nivel judeţean se ridică la suma de  110.777.608 de lei, în contextul în care judeţul Teleorman este unul dintre judeţele cu număr mare de pensionari, respectiv 104.816.

91.533 de teleormăneni încasează pensie de stat în Teleorman, în timp ce alţi 17.697 beneficiază de pensii de agricultură, potrivit situaţiei statistice, pentru luna august, a Casei Judeţene de Pensii Teleorman.

De asemenea, alţi 7.809 teleormăneni beneficiază de indemnizaţii sociale, potrivit informaţiilor furnizate.

Un fost magistrat primeşte cea mai mare pensie de stat, astfel că acesta încasează, lunar, 25.381 de lei. Alţi 59 de foşti magistraţi încasează pensii între 4.127 şi 26.381 de lei, potrivit datelor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.

Un fost angajat al Curţii de Conturi primeşte, lunar, o pensie de 11.987, iar alţi 9 încasează pensii între 8.276 şi 11.632 de lei.

De asemenea, un fost parlamentar primeşte, lunar, o pensie de 7.212  lei, în timp ce un fost grefier încasează 6.536 de lei. Alţi 30 de foşti grefieri primesc, lunar, pensii cuprinse între 3.394 şi 6.536 de lei.

La polul opus, se mai arată în situaţia statistică a Casei Judeţene de Pensii Teleorman, 17.697 de pensionari primesc pensii de agricultură, cuprinse între 72 și 1.112 lei. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code