Politic

Peneliștii rămân pe funcții – excepție ar putea să facă prefectul și cabinetul său!

Se tot încearcă să se acrediteze ideea că peneliștii care ocupă în prezent diverse funcții în structurile județene sau deconcentratele aparținând de ministere ar putea fi schimbați cu PSD-iști, UNPER-işti şi PC-iști. O idee pe care nici premierul și nici vicepremierul nu au lansat-o, ba chiar, așa cum a făcut Dragnea, au infirmat-o, ei sperând în refacerea USL. O asemenea epurare ar fi extrem de dificilă. În majoritatea consiliilor municipale, orășenești și comunale, majoritatea este formată din consilierii PSD şi PNL. Ori eliminarea liberalilor ar duce la formarea altor majorități, existând, evident, pericolul ca în cel puțin jumătate din consiliile locale să se facă majorități PNL plus PDL, ceea ce ar da peste cap întreaga activitate din consiliile și primăriile respective. Sigur însă, că acolo unde peneliștii au creat unele probleme în perioada cât a fost USL-ul, probabil că primarii se vor strădui să-i scoată de la actul de decizie și să facă alianță cu celelalte partide, de ce nu chiar şi cu PDL-ul pe principiul pactului de coabitare. Să ne amintim că în Consiliul Judetean, în ultimele două legislaturi, multe situații în care PDL-iștii au votat cot la cot cu PSD-iștii şi PNL-iștii.

Nici la directorii de deconcentrate schimbarea nu este așa de simplă. De pildă, la noi în județ, sunt doi directori de la două direcții importante care nu pot fi schimbați și amândoi sunt de la PNL. Ei au revenit pe funcții după ce au fost scoși de PDL prin hotărâre judecătorească, fiind câștigători ai concursurilor pe post. În ce îi privește pe ceilalți, sigur prin diverse tertipuri administrative se pot face schimbări. Dar, sigur nu se va ajunge la așa ceva, pentru că este posibil ca la nivel județean să existe înțelegeri peste capul celor de la centru. De altfel, marea majoritate a directorilor de la PNL nu sunt oameni de campanie electorală, în general sunt profesioniști. Dar apropo, în Teleorman sunt și acum 1-2 directori de la PDL. Ce este posibil însă, e să se schimbe este prefectul și cabinetul său. Dar și aici vor fi probabil negocieri sau înțelegeri între liderii județeni ai PNL și cei ai PSD sau, pur și simplu, în ciuda domnului Antonescu, nu vor fi schimbați, cu speranța că până la urmă, pentru alegerile prezidențiale se va reface USL-ul…asa cum vrea premierul Ponta pentru a sca el de povara unei asemenea campanii electorale… Deocamdată este mult prea devreme să vorbim de “schimbări în masă”. (Gh.P.)

One Comment

  1. partida reformatoare

    diverse tertipuri administrative=descentralizarea „pe bucati”=reorganizari de institutii
    ha,ha,ha !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.