Politic

Pe unde colindă politicienii? – Parlamentarii liberali, dar şi cei ai Opoziţiei, îşi vor face sărbătorile de iarnă în familie

Carmen Dumitrescu

În ceea ce priveşte petrecerea mini-vacanţei de iarnă, majoritatea politicienilor teleormăneni nu doresc să ne furnizeze detalii spumoase şi nici să ne determine să cădem în reverie, imaginându-ne vacanţe în insule exotice sau în oraşe mari ale lumii. Deşi toată lumea ştie că majoritatea lor şi-ar permite un astfel de răsfăţ în vacanţa de iarnă, se pare că politicienii noştri ţin mai mult la imagine decât la propriile plăceri, iar rezultatele sunt clare: cei mai mulţi declară, cu mâna pe inimă, faptul că preferă familia oricărei alte variante de relaxare.

Astfel, parlamentarii liberali merg, la fel ca şi partenerii lor social-democraţi, pe varianta petrecerii sărbătorilor în familie. Cel puţin la nivel declarativ, pentru că majoritatea nu pot fi verificaţi. Despre unii se ştie deja că sunt oameni aşezaţi şi foarte puţin interesaţi de varianta cheltuirii banilor proprii pentru vacanţe extravagante, dar în cazul altora povestea petrecerii sărbătorilor în judeţ, în sânul familiei, sună cel puţin amuzant.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe deputatul liberal, Ică Florică Calotă, acesta a declarat că nu plănuieşte să plece din judeţ de sărbători, singurul motiv pentru care o să se mai deplaseze la Bucureşti fiind acela că e posibil să se lucreze la Parlament până în Ajunul Anului Nou: “Şi de Crăciun, şi de Revelion voi fi acasă, cu familia mea, pentru că mi se pare că la asta se rezumă până la urmă întreaga idee de sărbătoare a iernii. Dar e posibil să lucrăm, se pare, pe 27, 28 şi 29 decembrie şi în cazul în care acest lucru se va întâmpla, lucrurile vor fi puţin mai complicate, pentru că nu putem planifica nimic din timp pentru Revelion. Şi mărturisesc că până în acest moment, nu am reuşit să-mi fac un plan pentru Revelion, singurul lucru clar fiind acela că, orice aş face, voi fi alături de familie”.

În ceea ce-l priveşte pe deputatul democrat-liberal, Lucian Militaru, şi acesta a fost destul de ferm în privinţa opţiunilor sale de a-şi petrece vacanţa de iarnă. În asentimentul majorităţii parlamentarilor teleormăneni, Militaru a declarat că preferă să rămână în judeţ, pentru a se odihni: “Ambele sărbători le voi petrece acasă, cu familia. Şi asta fac în general iarna, pentru că nu e nimic mai frumos decât să petreci finalul de an cu ai tăi, să faci un bilanţ, dar şi planuri pentru anul ce vine. Evident, există posibilitatea să avem o vacanţă întreruptă, dacă vor apărea situaţii excepţionale şi atunci mă voi conforma. Dar până când acest lucru nu va fi cert, nu pot să vă spun decât că plănuiesc să stau acasă, cu familia mea, încercând să-mi petrec sărbătorile în cel mai firesc mod posibil, la fel ca majoritatea oamenilor din judeţul Teleorman”.

Deputatul Alin Bucur este, la rândul lui, indecis, deşi nu încearcă să facă excepţie de la regula instituită deja de parlamentarii teleormăneni, care par a pune familia pe primul plan în rândul preocupărilor de orice fel: “Ştiu sigur că îmi voi petrece Crăciunul în familie, aşa cred că e firesc, toată lumea ar trebui să procedeze aşa. În ceea ce priveşte Revelionul, n-am reuşit încă să-mi fac planuri, probabil o să fac şi asta, dar mă îndoiesc că vor fi diferite de cele asumate pentru Craciun. De principiu, şi Revelionul îl voi petrece tot cu familia, dar nu ştiu dacă va fi o petrecere organizată sau o întâlnire cu prietenii acasă”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.