Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Pe ce legi pun semnătura aleşii de Teleorman: Nemulţumit de tarifele mari practicate, Calotă Ică vrea să modifice Legea notarilor publici

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995, susţinută de trei parlamentari ALDE, printre care şi deputatul ALDE de Teleorman Calotă Florică Ică, îşi propune să introducă diferenţieri clare diferențieri clare între notarii publici de stat, angajați cu studii superioare și personal auxiliar, ceea ce va duce inerent la taxări diferențiate pentru serviciile prestate.

Astfel, proiectul prevede ca, pe lângă cele două forme de exercitare a profesiei de notar – biroul individual şi societatea profesională, să se înființeze și biroul public, unde va lucra personal specializat și personal auxiliar, la fel ca la celelalte categorii existente deja. Diferența, susțin inițiatorii legii, ar fi în stabilirea tarifelor, care ar fi mult mai mici.

Deputaţii susțin, în expunerea de motive a proiectului de lege, că situația pieței notarilor din România este mult mai gravă decât în alte țări din UE, iar lipsa concurenței pe această piață se traduce în prețuri mari, ajungându-se la situaţia în care românii să plătească şi de 14 ori mai mult decât un neamţ, spre exemplu, pentru acelaşi serviciu.

„Situaţia pieţei notarilor în România este muit mai gravă decât în alte ţări din Uniunea Europeană, iar lipsa concurenţei pe această piaţă se traduce în preţuri mari. Datele arată că România are cel mai ridicat cost real al serviciilor notariale din 21 de state membre UE analizate, un român plătind de 14 ori mai mult decât un neamț pentru aceleași servicii, de cinci ori decât în Franța, de șase ori decât în Austria și Spania și de patru ori decât în Belgia. (…) Propunem deschiderea pieței notarilor ca o alternativă la intensificarea competiției și eliminarea eventualelor înțelegeri în stabilirea onorariilor. În acest moment notarii nu își fac concurență unii altora, așa că la orice cabinet am merge același onorariu ni se cere pentru același serviciu”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat la jumătatea lunii mai și, în prezent, este trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. (Violeta Mocanu)

3 Comments

  1. Dan says:

    cica ica a fost securist .Acum imi dau sema ca ne-am speriat degeba ,daca asemenea prosti conduceau tara .E dobitoc rau ,nu stie 2 cuvinte….

  2. ion says:

    Ce Bou! Notarii sunt particulari ,cum poate el sa modifice? ICa poate modifica data viitoare si preturile de la Kaufland. daca asta conduce Romania ma pis pe ea de tara

  3. Andrei says:

    O inițiativă foarte bună, cu beneficii importante pentru cetățeni!

Leave a Comment

*

code