Eveniment

Pe 12 iulie se dă startul Festivalului Verii la Alexandria – Hara, Timpuri Noi, CIA şi Electric Fence sunt trupele invitate să-i încânte pe alexăndreni

festivalCarmen Dumitrescu

Pe alexăndreni îi aşteaptă, la mijlocul acestei luni, încă trei zile de distracţie. La scurt timp după plecarea Caravanei lui Axinte din reşedinţa judeţului, iată că alexăndrenilor li se pregăteşte altă supriză, constând într-un nou “festival al berii” care va aduce în faţa publicului din zonă artişti consacraţi şi trupe notorii la nivel naţional. Potrivit reprezentantului Compartimentului de Cultură din cadrul Primăriei Alexandria, Alexandra Drăguţ, specificul acestui festival al berii constă în aceea că vânzătorii de bere şi produse alimentare care vor fi activi la momentul acela în zona Casei de Cultură a Sindicatelor nu vor mai fi aduşi de organizatori, ci vor fi comercianţi autohtoni, din Alexandria.

Evenimentele care demarează pe 12 iulie vor purta denumirea generică de Summerfest, organizatorii dorind ca prezenţa alexăndrenilor să fie substanţială, mai ales că trupele invitate sunt de un alt nivel decât cele care au sosit până acum în oraş. Important de precizat este faptul că Festivalul se autofinanţează iar organizatorii doresc să implice cât mai mulţi parteneri, pentru ca evenimentul să fie unul cât mai reuşit.

Potrivit unuia dintre organizatori, Dan Dumitrescu, se doreşte ca Festivalul Verii să devină o tradiţie la Alexandria şi să poată fi organizat în fiecare an, chiar şi cu sprijinul autorităţilor locale. Important este că trupele invitate acum sunt de un alt calibru decât cele invitate în cadrul “Caravanei lui Axinte” şi cu certitudine alexăndrenii vor percepe această schimbare a nivelului. În prima zi a festivalului, pe data de 12 iulie vor urca pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor  cei de la No Antidot, o trupă de dance şi rock, urmaţi de faimoasa trupă de hip-hop din Craiova, CIA şi de Suckar Nation, o formaţie care interpretează piese tradiţionale foclorice pe ritmuri de rock.  Apoi, în cea de-a doua seară a festivalului, pe scană vor urca Red Cat Bone, o trupă de rock din Craiova, urnaţi de Electric Fence, celebra trupă care a participat la preselecţia de la Eurovizion iar seara va fi încheiată de Timpuri Noi.

Ultima seară de spectacol va avea o tonalitate etno, alexăndrenii având posibilitatea să participe la un spectacol pus la punct de formaţia Brâuleţul din Saelele şi apoi la un concert al faimoasei trupe Hara. În perioada în care se vor desfăşura concertele, circulaţia pe strada Dunării va fi întreruptă iar participanţii la trafic vor fi direcţionaţi pe alte rute. Potrivit lui Dan Dumitrescu: “noi ne dorim ca trupele invitate să fie cât mai bine primite de publicul alexăndrean şi ne dorim ca oamenii din Alexandria să participe în număr cât mai mare la spexctacolele din toate cele trei seri. Oricum, muzica este deosebită şi ne aşteptăm cu toţii la nişte seri incendiare, de neuitat, astfel încât cu toţii să ne dorim la final ca Festivalul Verii să aibă loc, an de an, în luna iulie la Alexandria. Avem sprijin din partea unui bramd faimos de bere, care ne asigură şi echipamentele necesare. Evenimentul va fi prezentat de Tom Crângureanu. E posibil să beneficiem şi de sprijinul unei firme de telefonie mobilă care va distribui gratuit alexăndrenilor care vor veni la spectacole aproximativ 1500 de cartele telefonice cu număr. Ne aşteptăm deci la o prezenţă cât mai numeroasă şi la trei seri incendiare, de neuitat pentru toată lumea.”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.