Politic

PDL Teleorman sau PMP Teleorman?

Este inevitabilă și în Teleorman plecarea unor democrat-liberali la Partidul Mișcarea Populară, după ce tonul l-a dat Elena Udrea, care are destui admiratori și adepți în toate organizațiile PDL din țară. Și de ce teleormănenii ar fi mai breji? Până la urmă, sunt și ei tot politicieni și oameni, care ori vor ceva, ori sunt nemulțumiți de ce au în structurile politice unde sunt acum. Făcând unele presupuneri, ne gândim, de pildă, ca ar putea să plece la PMP de la PDL, poate chiar secretarul general al organizației județene, Costel Barbu, un apropiat al Elenei Udrea.  Sau nu este exclusă o revenire în politica la PMP, nici a fostului deputat Adrian Bădulescu, bine cunoscut de Elena Udrea. De asemenea, se poate spune, fără a greși, că și Rodica Tatu, care a stat multă vreme lângă Elena Udrea, ar putea să se duca să-i ceară o reîncadrare politică în Partidul Mișcarea Populară. Și am mai presupune câteva nume, între care al lui Florin Neagu, de la Zimnicea, consilier județean al PDL sau a omului de afaceri Codrea din Turnu Măgurele, care părea, la un moment dat, că vrea să ia, ca şi președinte, organizația PDL Tr. Măgurele, dar din unele motive necunoscute, a renunțat…? Nici la Roșiori nu este exclus ca să se găsească câțiva adepți ai PMP. De pildă, ar putea fi chiar Daniel Fierăscu, președintele interimar al PDL municipal, dar care n-a reușit să câștige alegerile  la președinția organizației municipale, rămânând în continuare în provizorat, ținut de Teodor Nițulescu, președintele PDL Teleorman și căruia probabil că chiar i-ar conveni o asemenea mișcare… Și am putea să mai continuăm… Tot atât de bine nu este exclus ca și din celelalte partide, respectiv PSD și PNL, să plece câţiva nemulțumiți de ce fac și ce au  în partidele în care sunt acum. Să ne gândim la faptul că în PNL sunt unii dintre mai vechi liberali ofensaţi de  venirea lui Eguen Pîrvulescu în partid, dintr-o dată, pe una din cele mai importante funcții de vicepreședinte şi de poziția lui ca și mână dreaptă a președintelui Almăjanu.  De surprize nu va fi, probabil, scutit nici chiar PSD-ul… (Gh.P.)

2 Comments

  1. TRIFAN ALEXANDRU

    “SA FITI ATENTI LA CEI CE DEZERTEAZA
    PARTIDUL DEVENIND PERECHE DE CIORAPI,
    VA GARANTEZ,SOLEMN,DE LUMEA II VOTEAZA
    DIN MIELULEI UMANI,DEVIN DIN NOU SATRAPI!”

  2. Observator

    Am mai spus-o si am sa o repet de o mie de ori sau de cate ori va fi nevoie, sunt varza! Cine este aceasta Elena Udrea de o tot invocati ca are atatea apropiati si in Teleorman? Chiar nu realizati ca tot ce vine din partea ei si a lui Basescu nu face altceva decat sa-i avantajeze pe USL-isti? A distrus PDL-ul cu mentorul ei iar acest pmp, va murii inainte de a se naste!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.