Politic

PDL Teleorman – restructurat tot de Niţulescu

Teodor Nitulescu_0008Zilele trecute, la o întâlnire cu presa, după o şedinţă a noului Birou Permanent al PDL Teleorman, preşedintele interimar, Teodor Niţulescu (cine altcineva putea fi), a prezentat şi comentat, răspunzând întrebărilor presei, modul în care va revitaliza PDL în Teleorman, pornind de la constituirea structurilor de conducere şi organizatorice până la programele politice concrete ale fiecărei organizaţii. În acest context, noul Birou Permanent Judeţean este format, aproape în totalitate, de nume noi, în această structură de conducere, dar nu în partid. Este vorba de deputatul Lucian Militaru, fără de care nici nu se putea, el fiind şi preşedinte al PDL Videle; interimarul de la Alexandria – Florin Titirişcă, şi consilier local al PDL, de altfel, care poate face, aşa cum susţine, o reformă completă în organizaţie; Daniel Crăcea  – interimarul de la Turnu Măgurele, marele perdant de la primăria din localitate, dar apreciat, totuşi, de colegi pentru procentul câştigat, cel mai mare al PDL obţinut vreodată la Turnu Măgurele; Fierăscu Daniel – interimar la Roşiorii de Vede şi mai perdant la alegerile locale de la primărie de anul trecut; Marian Serdan, de la Zimnicea, care l-a detronat pe Florin Neagu, fără prea mari speranţe de revitalizare a PDL la Zimnicea; primarul Costel Barbu de la Suhaia, cel care a fos cel mai loial organizaţiei PDL Teleorman în perioada de criză, primarul de neînlocuit de la Drăgăneşti de Vede, Victor Letcanu, dar şi cel de la Stejaru, Moise Viorel, un apropiat al lui Niţulescu; Constantin Amarie – şeful consilierilor judeţeni, dacă preşedinţia CJT nu a putut-o câştiga la recentele alegeri, tot un apropiat al lui Niţulescu; Mihaela Burghiu – preşedinta organizaţiei de femei; Constantin Berechet – neremarcat cine ştie ce în PDL şi un proaspăt apropiat democrat liberalilor; inginerul Popa Marian, de la Preajba, om de afaceri din zona agriculturii. Cu această echipă, domnul Niţulescu va evalua toate organizaţiile din judeţ şi, în funcţie de perspectiva fiecăreia, o va supune procesului de restructurare şi redimensionare, astfel încât să poată face faţă planului politic general al PDL de revitalizare şi de a deveni nu numai un partid de Opoziţie, ci şi cu reale posibilităţi de câştigare a alegerilor parlamentare şi prezidenţiale de anul viitor. Sigur, domnul Niţulescu a mai punctat multe din gândurile şi ideile dumnealui despre ce se va întâmpla în perioada următoare, pe care sigur le vom urmări materializate la momentul potrivit.

P.S. Nu fac parte din acest birou nici foştii deputaţi Adrian Florescu şi Adrian Bădulescu, lideri ai PDL de frunte până mai ieri. De asemenea, trebuie să mai spunem că domnul Niţulescu a declarat că îl susţine, fără rezerve, la preşedinţia PDL pe domnul Blaga.

Gh. Paraschiv

4 Comments

  1. Restructurat inseamna distrus?
    Ce a restructurat Nitulescu a insemnat distrus-vezi SAIFCAR

  2. stefan

    MARIAN POPA este cuscrul lui NITULESCU?

  3. Doua jeguri uamane…Fierascu Daniel si Amariei Constantin!!!Pseudointelectuali, hotzi de hotzi, ingamfatzi, redusi mintal!!!!Sa traiesti Tudorele!!!Fierascu a distrus Comixtul, Moldoveanul bashinos amariei scolile!!!!

  4. Ion Popescu

    De cand au loc parlamentarele din doi in doi ani? Daca va fi asa cu siguranta Pdl-ul lui Nitulescu la anu va castiga parlamentarele, iar despre prezidentiale nici nu mai vorbim!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.