Eveniment

PDL Teleorman a primit colindători

Carmen Dumitrescu

În cursul zilei de vineri, 20 decembrie, sediul PDL Teleorman a fost destinaţia mai multor clase de copii de şcoală sau grădiniţă care au vrut să îl întâlnească pe Moş Crăciun. Acesta i-a aşteptat pe cei mici, împreună cu preşedintele partidului, Teodor Niţulescu, dar şi cu Florin Titirişcă, Marian Ţole, Claudiu Crăcea, Pepino Iordănescu şi Costel Barbu. Astfel, elevi şi copii de grădiniţă au pregătit momente artistice speciale, care i-au încântat pe toţi cei prezenţi, molipsindu-i pe democrat-liberalii teleormănenii de spiritul Crăciunului, astfel că la final toţi s-au declarat entuziaşti şi pregătiţi să sărbătorească finalul de an aşa cum se cuvine.

Cei mici au primit de la Moş Crăciun pachete cu dulciuri şi au fost felicitaţi de către conducerea PDL pentru talent şi pregătirea momentelor artistice. PDL va mai primi colindători şi în cursul zilei de luni, de data aceasta Organizaţia Municipală Alexandria a partidului fiind cea responsabilă de primirea şi recompensarea colindătorilor.

Potrivit liderului organizaţiei municipale Alexandria, Florin Titirişcă, luni va avea loc un eveniment foarte special la sediul partidului pe care îl conduce, fiind aşteptaţi atât colindători, cât şi trupe muzicale din judeţ, cu ocazia respectivă fiind premiaţi şi participanţii unui concurs de creativitate, sponsorizat de democrat-liberali.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.