Social

Patru zile de distracţie pentru alexăndreni, la sfârşitul acestei săptămâni – Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Maria Dragomiroiu, Pepe, Holograf vor încânta alexăndrenii de Zilele Municipiului

Ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Alexandria demarează astăzi, 27 august, cu concursul de pescuit organizat la Balta Lazăr, în exclusivitate pentru reprezentanţii presei locale. Activităţile oraganizate în cadrul aceluiaşi eveniment miercuri, 28 august, sunt destinate pescarilor şi pensionarilor, pentru prima categorie municipalitatea organizând un concurs de pescuit la Balta OCL, iar pentru cea de-a doua, un concurs de biliard la Clubul Pensionarilor din Alexandria.

Pentru ceilalţi alexăndreni distracţia începe abia de joi şi se va întinde pe parcursul a patru zile, până duminică, după miezul nopţii când conform tradiţiei, acesta se va termina cu un spectaculos foc de artificii. De altfel în acest an, alexăndrenii se vor bucura de două focuri de artificii, celălalt fiind programat pentru seara de vineri, de asemenea, după miezul nopţii.

În fiecare din cele patru zile vor fi organizate o serie de manifestări culturale, artistice şi sportive, concursuri, vernisaje, târguri, iar seara, deZilele Alexandriei regulă, începând cu ora 20.00, alexăndrenii sunt invitaţi la concerte susţinute de vedete, naţionale şi locale ale muzicii uşoare şi populare româneşti, pe scena ce va fi amplasată pe platoul din faţa Casei de Cultură.

În seara zilei de joi a fost programat concertul susţinut de fanfara militară “Dealul Spirii” Bucureşti, ziua de vineri fiind destinată în special iubitorilor de folclor. Mioara Velicu, Nicolae Furdui Iancu şi Maria Dragomiroiu sunt invitaţii de marcă ai muncipalităţii, începând cu ora 20.00.

Deep Central, Silvy, Nick, Pepe şi Alphard Band sunt vedetele care vor concerta sâmbătă seara, iar ulima seară, duminică, 1 septembrie, a fost rezervată pentru Distinto, Silvia de la Vegas, Crush & Alexandra Ungureanu şi Holograf.(M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.