Politic

Patru candidaturi depuse pentru preşedinţia PNL Alexandria

Până la Conferinţa Judeţeană a liberalilor teleormăneni programată pentru 20 aprilie, alegerile trebuie să fie încheiate în cel puţin 3/4 din organizaţiile locale, potrivit preşedintelui comisiei constituite la nivelul partidului pentru organizarea scrutinului intern, Dan Popescu. Aceasta este, de altfel, condiţia impusă de conducerea de la centru pentru a putea fi organizată Conferinţa Judeţeană îm cadrul căreia liberalii îşi vor alege o nouă conducere.

În ceea ce priveşte organizaţia din Alexandria a liberalilor, alegerile au loc joi, 30 martie. În cursa internă pentru şefia PNL s-au înscris, oficial, Florin Titirişcă, fostul preşedinte al organizaţiei, Mihai Murar, candidatul partidului pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare, Nicolae Tănase, dar şi Cătălin Dumitraşcu, consilier local în Consiliul Local Alexandria. O altă candidatură dată ca posibilă a fost cea a liberalului George Drăghici, fără a se concretiza însă.

Florin Titirişcă a fost preşedintele PNL Alexandria până în şedinşa CJEx de joi, 23 februarie, când locul acestuia a fost luat de consilierul local Gigi Nădrag. Decizia a fost luată după ce conducerea PNL Teleorman a studiat raportul comisiei organizate la nivelul partidului pentru a analiza rezultatele obţinute de organizaţiile liberale la alegerile parlamentare din 11 decembrie. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.