Social

Patru ateliere din programul “Școala de vară” organizate de Direcția pentru Cultură la Roșiori de Vede

Direcţia pentru Cultură, Educaţie, Creaţie şi Sport din Roșiori de Vede continuă programul educațional “Școala de Vară” în luna august. Astfel, programul lunii acesteia cuprinde patru ateliere pe diferite tematici. Astfel, primul atelier se susține pe joi, 5 august, între orele 10:30 și 12:00, și se numește “Formă, Artă, Meșteșug”. Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 – 14 ani.

“Atelierul ‘Formă, Artă, Meșteșug’ este un atelier de modelat cu plastilină, care va avea două etape. În prima etapă, vom merge în expoziția de etnografie, unde participanții vor putea vedea vasele de lut din preistorie, cele confecționate cu mâna, fără roata olarului, greutățile pentru războiul de țesut, fusaiole. În a doua etapă com încerca să reproducem ceea ce am văzut în expoziție”, transmite Veronica Cojocaru, muzeograf la Muzeul de Istorie “Petre Voivozeanu” din Roșiori de Vede.

Mai apoi, pe 23 august, între orele 10:30 – 12:00, are loc atelierul “Cusături populare”, în cadrul căruia participanții vor învăța punctele de bază ale cusăturii (tighelul, zig zagul și musca), potrivit informațiilor furnizate de Veronica Cojocaru. De asemenea, pentru că atelierul “Artă fotografică aplicată” a prezentat interes pentru public, sursa citată transmite că îl vor continua pe 25 august, între orele 10:30 – 12:00, fiind dedicat celor cu vârsta peste 10 ani, pe când, ultimul atelier se numește “Dimineți colorate”.

Potrivit reprezentanților direcției, înscrierile au loc atât la sediul Muzeului de Istorie “Petre Voivozeanu”, prin completarea fișei de înscriere, cât și la telefon (0247 460552), cu completarea ulterioară a fișei de înscriere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.