Politic

Parlamentarii teleormăneni dau verdict unanim: “USL-ul nu se rupe!”

Carmen Dumitrescu

Problematica ruperii USL stă, de o vreme, pe buzele tuturor celor interesaţi de evoluţiile politicii autohtone. S-a ajuns aici pe fondul unor tensiuni generale şi pe fondul unor interese mai mult sau mai puţin egoiste ale celor din interiorul alianţei politice iar lucrurile trebuie tranşate cât mai repede, pentru ca membrii de partid să aibă dimensiunea clară a luptei lor de la testul electoral al europarlamentarelor. Desigur, discuţiile între liderii de la nivel central au început deja şi probabil ele vor continua o vreme, până când interesele se vor limpezi şi se va cunoaşte exact sensul unei alianţe politice, puse la punct în sensul maximizării câştigului asupra puterii portocalii de la acea vreme. Chestionaţi pe tema posibilităţii ruperii USL, parlamentarii social-democraţi şi cei liberali din Teleorman nu cred în varianta ruperii USL şi majoritatea lor susţin că o astfel de măsură ar fi preponderent dăunătoare, mai ales în contextul în care, electoral vorbind, USL şi-a asumat o misiune dificilă pe care n-a dus-o încă la îndeplinire.

Deputatul social-democrat, Valentin Boboc are certitudinea că USL va rămâne unită, din motive legate preponderent de interesele celor două părţi implicate:“Sunt nişte momente care vor trece. Eu nu cred că are cineva cu adevărat interesul ruperii USL şi spun asta în perfectă cunoştinţă de cauză, gândindu-mă şi la faptul că liberalii au fost mereu interesaţi de funcţii iar, în cadrul USL, ei le-au primit. Dar eu cred că, în definitiv, la nivelul oricărei alinaţe mai apar divergenţe de tot felul şi momente atât de tensionate, încât se poate pune problema ruperii. Dar, dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu cred, la acest moment, în această posibilitate.”

Senatorul social-democrat, Timotei Stuparu crede, de asemenea, că momentan nu se poate pune problema ruperii USL, pentru că USL şi-a asumat o misiune pe care n-a reuşit încă s-o ducă la îndeplinire: “Dacă ar ţine exclusiv de mine, USL nu s-ar rupe. Evident că nu ştiu ce se va întâmpla. E posibil să se rupă sau nu. Dar eu cred că trebuie să se menţină, pentru că votul oamenilor a fost dat pentru USL, nu pentru fiecare dintre candidaţi în parte, şi obiectivul asumat de USL a fost acela de a se lupta cu Băsescu şi de a-l învinge. S-a creat astfel un orizont de aşteptare şi USL trebuie să se lupte pentru a nu-i dezamăgi pe oameni. USL trebuie să facă ce a promis şi să nu mai aibă bătălii politice în interior. E necesar să lăsăm orgoliile la o parte. De aceea, eu nu-mi doresc ca USL să se rupă şi merg chiar până acolo unde aş susţine deschis candidaturi unice USL la europarlamentare.”

Nici deputatul social-democrat, Adrian Simionescu, nu crede în posibilitatea ruperii USL, considerând că liberalii sunt importanţi pentru o guvernare bună a ţării în acest moment: “USL nu se rupe. Pentru că nu se poate guverna uşor fără PNL şi nici nu e normal să ne rupem înainte de a ne îndeplini misiunea, adică debarcarea lui Băsescu.”

Deputatul liberal, Ică Florică Calotă crede, de asemenea, că nici liberalii nu sunt foarte încântaţi de perspectiva ruperii USL şi consideră că uniunea ar trebui să-şi continue misiunea în condiţiile asumate la alegeri: “Eu nu cred că USL se va rupe. Vor avea loc discuţii între liderii noştri centrali şi vom şti mai multe detalii ulterior. Dar ceea ce vă pot spune e faptul că au avut loc discuţii în interiorul PNL şi opinia celor mai mulţi liberali este că USL nu ar trebui să se rupă. Să vedem ce se va întâmpla, însă e clar că marea parte a membrilor de partid nu au o dorinţă reală de a rupe alianţa.”

One Comment

  1. :“Sunt nişte momente care vor trece. Eu nu cred că are cineva cu adevărat interesul ruperii USL şi spun asta în perfectă cunoştinţă de cauză, gândindu-mă şi la faptul că liberalii au fost mereu interesaţi de funcţii iar, în cadrul USL, ei le-au primit.”Dom’ Boboc,i-ati laudat pe liberali maxim.Daca asta e parerea tuturor PSD-istilor despre liberali,de ce se mai mira cineva ca se rup?Mare politician domnul Boboc ,fin de tot domle

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.