Economie

Paradoxuri sindicale – Sindicaliştii blazaţi de la Turnu Chim

Ioan DUMITRESCU
Nemulţumiţi de faptul că de trei luni nu şi-au luat salariile, angajaţi combinatului chimic de la Turnu Măgurele, chiar şi sindicaliştii şi liderii lor, vezi preşedintele sindicatului „Turnu Chim”, Gabriel Dimancea, se complac într-un demers platonic, de a nu face nimic, chiar şi atunci când le-a ajuns cuţitul la os. Pe data de 20 noiembrie, salariaţii sindicalizaţi din industria petrochimică intenţionează să picheteze clădirea Guvernului României în susţinerea Legii Dialogului Social.
Liderul de sindicat de la Combinatul Chimic Turnu Măgurele, Gabriel Dimancea, declară că nici el, şi nici salariaţii de la Combinat nu vor participa la protestul din faţa Guvernului, deoarece acolo nu se protestează pentru faptul că românii au fost abandonaţi de Guvern în braţele patronilor care au comenzi acum, au bani de asigurarea materiei prime, dar nu au bani de salarii, ci se derulează un protest doar pentru implementarea Legii Dialogului Social.
Fără să mai înţeleagă care este menirea lor, sindicaliştii par a fi bătut palma cu angajatorii, iar faptul că la Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele oamenii muncesc, dar nu au luat salariile de trei luni, pare a fi doar grija presei, căci pentru sindicaliştii blazaţi nu mai reprezintă nimic.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.