Sport

Pamimai Videle – Voinţa Saelele 1-0 Victorie muncită pentru ex-campioană

Ultimul joc pe teren propriu pentru Pamimai Videle era de aşteptat să fie dificil, deoarece adversarul Voinţa Saelele, avea nevoie de puncte pentru a părăsi a doua parte a clasamentului. Gazdele, cu 19 puncte acumulate, vroiau să încheie cu o victorie sezonul în faţa propriilor suporteri, în timp ce oaspeţii, cu 12 puncte acumulate, au vrut să confirme că pot juca un fotbal de calitate. Numai că, jocul de sâmbătă n-a fost unul deosebit de specaculos, cele două echipe s-au închis reciproc şi doar câteva ocazii s-au consemnat la cele două porţi. Olteanu, cel mai în formă atacant al gazdelor, a avut câteva situaţii de a marca, a înscris o dată şi cam atât, în timp ce oaspeţii n-au reuşit nici o ocazie clară de poartă. Câteva centrări venite din flancuri au fost respinse fie de portarul Cristea, în formă foarte bună, fie de fundaşul Zvobodă, care a făcut un joc foarte bun în centrul defensivei. Să mai punctăm o ocazie foarte importantă ratată de gazde prin Nină, care, în min. 55, a trimis cu capul din careul mic direct în tranversală, iar de acolo mingea s-a dus în aut, aceasta fiind ultima ocazie a unui joc urât, în ton cu vremea de afară.

– Pamimai Videle – Voinţa Saelele 1-0 (Olteanu ’21); pentru Pamimai au jucat: Cristea, Zaharia, Zvobodă, Ţărăgrădeanu, Nină, Grecu, Olteanu, Burlacu, MIncă, Barbu, Vâlcea; au mai jucat Ionescu, Marica, Raportaru. (B. Pană / M. Ionescu).

Clasamentul Ligii a IV-a arată astfel:

1. Sporting Roşioriii de Vede    12      9        2        1        34-11 29 (8)

2. CS Vârtoape                         13      9        1        3        29-17 28 (4)

3. Spicpo Poroschia                 13      9        1        3        27-16 28 (4)

4. Viaţă Nouă Olteni                  12      8        1        3        31-16 25 (7)

5. Pamimai Videle                     12      7        1        4        25-20 22 (1)

6. Dunărea Zimnicea                  12      4        2        6        23-20 14 (-4)

7. Unirea Ţigăneşti                    12      3        5        4        14-14 14 (-4)

8. Udinese Uda Clocociov        12      3        4        5        21-18 13 (-2)

9. FC Traian                             12      4        1        7        14-21 13 (-5)

10. Atletic Orbeasca                  12      4        1        7        11-29 13 (-5)

11. Voinţa Saelele                     12      3        3        6        12-13 12 (-3)

12. Metalul Peretu                     12      2        4        6        14-22 10 (-2)

13. Rapid Buzescu                    12      3        1        8        14-32 10 (-5)

14. D. Turris Turnu Măgurele    12      3        1        8        13-33 10 (-8)

– Tineretul Ciolăneşti – retrasă din campionat după etapa a 8-a; toate rezultatele i-au fost anulate;

– Flacăra Talpa – retrasă din campionat după etapa a 12, toate rezultatele i-au fost anulate.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.