Eveniment

Pagube produse de furtună

În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00.09, pe numărul unic de urgență 112, o persoană a solicitat intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Alexandria pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința Aureliei F., din localitatea Copăceanca.

La sosirea pompierilor militari alexăndreni, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, incendiul se manifesta violent la acoperișul locuinței și la bunurile depozitate în podul acesteia, existând riscul distrugerii întregului imobil și propagării la anexele din imediata vecinătate.

Focul a fost localizat și lichidat după aproximativ patru ore, fiind salvate o parte din bunurile materiale aflate la parterul și la etajul I al locuinței, dar și anexele gospodărești dispuse în apropierea acesteia, valoarea lor fiind apreciată la suma de cca. 200000 de lei.

Au ars ori au fost distruse de foc acoperișul casei, confecționat din astereală din lemn învelită cu tablă tip lindab, pe o suprafață de cca. 90 mp, mai multe grinzi de lemn, căptușeala din vată minerală și polistiren, 10 saci cu materiale textile, 2 saltele, o bicicletă și zugrăveala pereților de la etajul și parterul locuinței, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de aprox. 50000 de lei.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a acestui eveniment a fost un trăsnet produs pe timpul fenomenelor meteo de azi-noapte. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.