Alte stiri

Bătrână din Nenciuleşti, scoasă din flăcări de vecin şi agentul de la Postul de Poliţie

Bătrână din Nenciuleşti, scoasă din flăcări de vecin şi agentul de la Postul de Poliţie

Agentul şef Dănuţ Sultana, din cadrul Postului de Poliție Nenciulești, a salvat o bătrână în vârstă de 78 de ani, din localitate, din flăcările ce i-au cuprins casa în dimineaţa zilei de miercuri, 21 martie. În ajutorul bătrânei a sărit şi Vlad Gigi, vecin al femeii. Cei doi au reuşit să o scoată din casa cuprinsă de flăcări, înainte ca echipajele de salvare să ajungă la locul incendiului. Autorităţile au fost alertate de producerea incendiului pe numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul detaşamentului Alexandria cu o autospecială de lucru cu apă şi […]

Read more ›
Bursa locurilor de muncă la Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele

Bursa locurilor de muncă la Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele

Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman organizează, vineri, 20 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment ce se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă si a celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional. Evenimentul se va desfăşura în cele trei municipii din judeţ, respectiv Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele, şi reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă si sunt interesaţi să cunoască mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau […]

Read more ›
Conducerea judeţului s-a întâlnit cu ministrul Apelor şi Pădurilor/ Au fost purtate discuţii despre investiții și obiective privind apărarea împotriva inundațiilor

Conducerea judeţului s-a întâlnit cu ministrul Apelor şi Pădurilor/ Au fost purtate discuţii despre investiții și obiective privind apărarea împotriva inundațiilor

Prefectul județului, Florinel Dumitrescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Dănuţ Cristescu s-au întâlnit marţi, 20 martie, cu Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, tema abordată fiind reprezentată de inundațiile din ultima perioadă, care au afectat mai multe localităţi din județ. Ministrul Deneş a fost pus la curent cu situația la nivelul judeţului în urma inundaţiilor, precum şi cu zonele în care condițiile meteorologice pot determina viituri, creșteri ale debitelor râurilor și inundații. “Un punct critic despre care am discutat privește apărarea împotriva inundațiilor, una din zonele expuse riscului major fiind zona localității Drăgănești-Vlașca, localitate tranzitată de DN6/E70 București-Alexandria, unde lucrările de […]

Read more ›
Activitate de informare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă, derulată la Liceul Tehnologic nr. 1

Activitate de informare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă, derulată la Liceul Tehnologic nr. 1

Elevii Liceului Tehnologic nr. 1 din Alexandria au învăţat, de la angajaţii ISU Teleorman, cum să se descurce în situaţiile de urgenţă şi cum să acorde, în mod corect, primul ajutor în situațiile în care viața oamenilor ar fi pusă în pericol. Activitatea s-a desfăşurat marţi, 21 martie, şi s-a încheiat cu un exercițiu de evacuare și prezentarea modului de stingere a unui incendiu cu ajutorul unui stingător P6. Potrivit reprezentanţilor ISU Teleorman, astfel de activități de pregătire a tinerilor vor avea loc, în şcolile din judeţ, și în perioada următoare, mai ales că majoritatea unităților de învățământ și-au planificat […]

Read more ›
Senatul a respins instituirea Zilei Instituţiei Prefectului/ Eugen Pîrvulescu: “Avem alte priorități și nu trebuie să mai născocim astfel de legi absurde”

Senatul a respins instituirea Zilei Instituţiei Prefectului/ Eugen Pîrvulescu: “Avem alte priorități și nu trebuie să mai născocim astfel de legi absurde”

Nouă parlamentari din PSD, PNL și ALDE, dintre care şapte sunt foşti prefecţi, au depus, spre finalul anului trecut, la Senat, o propunere legislativă prin care au propus instituirea zilei de 2 aprilie drept Ziua Instituţiei Prefectului din România. Potrivit iniţiativei legistalive, Ziua Instituţiei Prefectului din România ar trebui să fie „marcată de autoritățile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor institiţiei Prefectului la dezvoltarea ţării noastre din punct de vedere economic, cultural şi social“. În […]

Read more ›
Ultimele zile de înscrieri în clasa pregătitoare; 1.114 cereri înregistrate la nivelul judeţului, în prima săptămână

Ultimele zile de înscrieri în clasa pregătitoare; 1.114 cereri înregistrate la nivelul judeţului, în prima săptămână

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în învățământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 după prima săptămână din calendarul aprobat. Astfel, potrivit datelor înregistrate în săptămâna 8-15 martie, au fost completate și depuse, la nivel naţional, 97.021 de cereri. Dintre acestea, 84.697 de cereri (87,3%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 12.324 de cereri (12,7%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018). La nivelul judeţului Teleorman, în prima săptămână, au fost completate şi depuse 1.114 cereri, potrivit informaţiilor date publicităţii. […]

Read more ›
Simulare Evaluare Naţională, clasa a VIII-a – Doar 26,67% dintre elevi ar promova la matematică

Simulare Evaluare Naţională, clasa a VIII-a – Doar 26,67% dintre elevi ar promova la matematică

Inspectoratul Şcolar Județean Teleorman a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII), desfășurată în perioada 5-7 martie. Astfel, la simularea EN VIII, la limba și literatura română au fost înscriși 2633 elevi, prezenți 2483 elevi și 150 absenți. Au fost obținute 1506 note mai mari sau egale cu 5 la această disciplină corespunzând unei rate de promovare de 60,65%. La disciplina matematică, s-au prezentat 2475 elevi dintre care 660 elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5, având o rată de promovare de 26,67% la nivelul județului. Atât […]

Read more ›
Intervenţie a pompierilor la Bragadiru – un bărbat şi-a prins piciorul în cuţitele motocultorului

Intervenţie a pompierilor la Bragadiru – un bărbat şi-a prins piciorul în cuţitele motocultorului

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Bragadiru, a avut nevoie de intervenţia echipajelor de salvare, după ce a rămas cu piciorul drept blocat între cuţitele motocultorului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Zimnicea cu o autospecială descarcerare şi cei din cadrul Detaşamentului Alexandria cu o ambulanţă SMURD. Potrivit sursei citate, la sosirea pompierilor, bărbatul reuşise să-şi scoată piciorul din cuţitele motocultorului, prezentând fractură deschisă la piciorul drept. Bărbatul era conştient şi stabil, iar după acordarea primului ajutor, echipajul de salvare l-a transportat la […]

Read more ›
Deputatul Violeta Răduţ susţine interzicerea plasamentului în instituţii pentru copiii cu vârsta sub 7 ani

Deputatul Violeta Răduţ susţine interzicerea plasamentului în instituţii pentru copiii cu vârsta sub 7 ani

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de şapte ani într-o instituție ar putea fi interzis, minorul încadrat în această categorie de vârstă putând fi plasat numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, dacă un proiect de lege susţinut de deputatul PSD de Teleorman Violeta Răduţ va fi adoptat de Parlament. Potrivit normelor legale în vigoare, în prezent, vârsta până la care copilul nu poate fi plasat într-o instituţie de tip rezidenţial este de trei ani. Iniţiativa legislativă susţinută de deputatul Violeta Răduţ prevede modificarea art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Astfel, […]

Read more ›

COMUNICAT DE PRESĂ – Deputatul Florică Ică Calotă a fost ales președintele filialei ALDE Teleorman

Filiala ALDE Teleorman și-a desemnat vineri, 16 martie, noua conducere în cadrul Conferinței Județene de Alegeri, organizată în municipiul Alexandria. La eveniment au participat peste 200 de delegați din cadrul organizațiilor ALDE din județul Teleorman. La alegerile pentru noua conducere a filialei ALDE Teleorman au participat președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general al ALDE Daniel Chițoiu, președintele organizației de tineret a ALDE Claudiu Catana, președintele ALDE Argeș Simona Brătulescu, președintele ALDE Dâmbovița Ionel Petre, președintele ALDE Olt Mihai Niță, vicepreședintele CJ Olt Ioan Ciugulea, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Claudiu Sorin Roşu-Mareş. În urma […]

Read more ›
Ambulanţele au alergat şi la finalul săptămânii trecute

Ambulanţele au alergat şi la finalul săptămânii trecute

521 de solicitări au fost înregistrate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă în perioada 16 martie, ora 00.00– 19 martie, ora 08.00, iar patru persoane au fost găsite decedate, în aceeaşi perioadă, potrivit raportului SAJ Teleorman. Totodată, conform informaţiilor furnizate, pe raza judeţului, echipajele Serviciului de Ambulanţă au intervenit şi la un accident rutier, la Roşiorii de Vede, în urma căruia un minor a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit raportului SAJ Teleorman, în intervalul menţionat, cele mai multe solicitări, respectiv 69, au fost înregistrate pentru dureri abdominale sau de spate, în timp ce alte 55 de solicitări au fost pentru […]

Read more ›
Aproape 200 de locuri de muncă vacante la nivelul judeţului în această perioadă

Aproape 200 de locuri de muncă vacante la nivelul judeţului în această perioadă

La nivelul judeţului, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman sunt înregistrate, în această perioadă, 191 de locuri de muncă vacante. În funcţie de nivelul de instruire, persoanele cu studii superioare au la dispoziţie 11 de locuri de muncă vacante, în timp ce pentru persoanele cu studii medii şi profesionale sunt vacante 59 de locuri de muncă, 34 pentru muncitori calificaţi şi alte 87 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi. Condiţiile de angajare, valabilitatea ofertei şi informaţiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obţine la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de […]

Read more ›
A înghiţit un pumn de pastile, din dragoste

A înghiţit un pumn de pastile, din dragoste

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din Fântânele, a încercat să-şi ia zilele în noaptea de vineri spre sâmbătă, înghiţind o cantitate mare de medicamente din tratamentul luat de tatăl său. Speriaţi, părinţii fetei au chemat Ambulanţa, iar echipajul de salvare au dus-o pe aceasta la Spitalul Orasenesc Zimnicea. Ulterior, fata a fost transferată, în stare stabilă, la Spitalul de Urgenţă Alexandria, unde medicii au luat decizia să o trimită la Spitalul Grigore Alexandrescu din capitală. Se pare că problemele din dragoste ar fi mânat-o pe fată să recurgă la un asemenea gest, părinţii acesteia nefiind de acord cu […]

Read more ›
Călin Popescu Tăriceanu, la conferința ALDE Teleorman: “Mă bucur că aflu că, și la nivel local, colaborarea dintre partidele din coaliție este una bună”

Călin Popescu Tăriceanu, la conferința ALDE Teleorman: “Mă bucur că aflu că, și la nivel local, colaborarea dintre partidele din coaliție este una bună”

Prezent la Conferința Județeană a organizației ALDE Teleorman, de vineri, 16 martie, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre poziția partidului care îl conduce, despre relația cu PSD, precum și despre măsurile cuprinse în programul de guvernare al coaliției PSD – ALDE. “Bucuria mea a fost mare anul trecut, atunci când atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare, cu toate că am mers singuri și nu într-o alianță, dar lucrul acesta ne-a permis ulterior poate să ne bucurăm și mai mult de rezultatele obținute. Suntem partid parlamentar și nu e puțin lucru, iar dacă ne uităm în […]

Read more ›
ALDE Teleorman merge, în continuare, pe mâna deputatului Calotă Florică Ică

ALDE Teleorman merge, în continuare, pe mâna deputatului Calotă Florică Ică

Organizaţia din Teleorman a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor şi-a ales conducerea vineri, 16 martie, în cadrul Conferinţei Judeţene, în prezența președintelui partidului, Călin Popescu Tăriceanu. Au fost organizate alegeri interne pentru funcția de președinte, pentru cele cinci funcții de vicepreședinte, precum și pentru membrii Biroului Permanent Teritorial. Pentru funcția de președinte a candidat și a fost ales de către delegații prezenți în sala de ședințe a Primăriei Alexandria deputatul ALDE Calotă Florică Ică, cel care a condus organizația județeană a partidului încă de la înființare. Pentru cele cinci funcții de vicepreședinte au fost aleși Alina Cațan, Samuel Calotă, Virgiliu Cocoșilă, […]

Read more ›
Campanie de verificare în activităţile din domeniul construcţiilor, derulată de ITM Teleorman

Campanie de verificare în activităţile din domeniul construcţiilor, derulată de ITM Teleorman

Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman derulează, pe tot parcursul anului 2018, campania naţională privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte instruirea şi informarea lucrătorilor în activităţile din domeniul construcţiilor, demers prin care se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă în activităţile de informare şi  instruire a lucrătorilor din domeniul construcţiilor. Totodată, se are în vedere stabilirea măsurilor care se impun, ca urmare a nerespectării de către angajatori şi angajaţi a prevederilor actelor normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în scopul prevenirii producerii […]

Read more ›
Acţiune de prevenire a înşelăciunilor prin metoda “Accidentul”, derulată de IPJ Teleorman

Acţiune de prevenire a înşelăciunilor prin metoda “Accidentul”, derulată de IPJ Teleorman

Poliţiştii de proximitate şi cei de ordine publică au desfăşurat, vineri, 16 martie, în municipiul reşedinţă de judeţ, acțiuni stradale pentru prevenirea înșelăciunilor prin metoda “Accidentul”. În cadrul activităţii, oamenii legii au împărţit pliante şi broşuri alexăndrenilor şi le-au făcut, totodată, o serie de recomandări pentru a nu deveni victimele escrocilor. “Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman a desfăşurat în cursul zilei de azi (n.r. vineri, 16 martie) o acţiune de prevenire împotriva înşelăciunilor prin metoda “Accidentul”. Acţiunea s-a derulat în municipiul Alexandria, iar populaţia a primit broşuri şi flyere şi, de asemenea, au fost lipite afişe prin care au fost […]

Read more ›
Protecţia Consumatorului a primit aproape o sută de petiţii în primele două luni ale anului

Protecţia Consumatorului a primit aproape o sută de petiţii în primele două luni ale anului

93 de petiţii au înregistrat reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Teleorman în primele două luni ale anului 2018, potrivit celor mai recente informaţii date publicităţii. În urma verificărilor, comisarii CJPC Teleorman au constatat că sunt întemeiate 48 sesizări şi reclamații (51,06% din totalul celor primite). A fost astfel restituită consumatorilor contravaloarea produselor sau serviciilor în valoare totală de 13.422 lei. Pe de altă parte, 25 de sesizări şi reclamaţii s-au dovedit a fi neîntemeiate (26,60%), 16 au fost redirecționate către alte instituții competente, două petiții au fost clasate, iar trei s-au dovedit nesoluționabile din cauza lipsei documentelor doveditoare. (Violeta […]

Read more ›
Apele sunt în retragere în majoritatea localităţilor inundate

Apele sunt în retragere în majoritatea localităţilor inundate

Pentru după amiaza zilei de joi, 15 martie, potrivit ultimelor raportări ale Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă și a verificărilor desfășurate de  autoritățile județene, apele au început să se retragă din majoritatea localităţilor afectate de inundaţii. Potrivit informaţiilor furnizate d eISU Teleorman, la nivelul localităţii Drăgănești Vlașca apa s-a retras de pe carosabil, circulându-se normal atât pe DJ 503, cât și pe E 70. Sunt, încă, afectate 21 de anexe gospodărești, 16 spații comerciale, o bază sportivă – Școala Gimnazială Drăgănești Vlașca, un podeț, 20 fântâni, 13 ha teren arabil, dar şi 0,3 km străzi. La nivelul județului sunt […]

Read more ›
Nereguli constatate de Curtea de Conturi la Primăria Călmăţuiu de Sus/ Premii pentru angajaţi, deşi legea nu prevede, şi lucrări achitate şi nerecepţionate

Nereguli constatate de Curtea de Conturi la Primăria Călmăţuiu de Sus/ Premii pentru angajaţi, deşi legea nu prevede, şi lucrări achitate şi nerecepţionate

Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei Călmăţuiu de Sus s-a desfăşurat în perioada 01.09.2017 – 29.09.2017 , iar în urma acestuia, Camera de Conturi Teleorman a constatat unele abateri şi a dispus, totodată, măsuri şi recomandări menite să remedieze neregulile identificate. Astfel, în raportul dat publicităţii, se arată că, în exercițiile bugetare 2015 – 2017, s-au acordat și achitat fără bază legală din bugetul local, salariaților Primăriei Călmățuiu de Sus, premii, în condițiile în care actele normative referitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice interzic acordarea unor astfel de […]

Read more ›
Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 280.000 de lei în primele două luni din 2018

Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 280.000 de lei în primele două luni din 2018

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Teleorman a efectuat 217 acțiuni de control și a verificat produse alimentare și nealimentare în valoare totală de 670.276 lei, în primele două luni ale anului 2018. 125 de operatori economici verificaţi (reprezentând 57,60 %) nu respectau prevederile legale privind protecția consumatorilor, iar produse alimentare și nealimentare în valoare totală de 63.583 lei (reprezentând 9,49 % din valoare totală a produselor controlate) prezentau abateri de la prevederile legale privind protecția consumatorilor. În urma verificărilor, comisarii CJPC Teleorman au aplicat 125 sancțiuni contravenționale, din care 85 amenzi contravenționale în valoare totală de 281.000 lei și 40 avertismente. Totodată, […]

Read more ›
“Scurtcircuit” – o resetare a mentalităților/ Alexandra Drăguț:”Acest film poate schimba gândirea oamenilor în ceva bun, în ceva mai omenesc”

“Scurtcircuit” – o resetare a mentalităților/ Alexandra Drăguț:”Acest film poate schimba gândirea oamenilor în ceva bun, în ceva mai omenesc”

“Scurtcircuit”, film inspirat din tragicul eveniment din august 2010, când la București au murit mai mulți nou-născuți prematuri în incendiul care a cuprins salonul de terapie intensivă neonatologie din Maternitatea Giulești, o are în centru pe Melania, o elevă de 15 ani, care rămâne însărcinată cu Emi, unul dintre colegii săi de clasă. Familiile celor doi nu sunt de acord cu relația lor și cu atât mai puțin cu ideea de a avea un copil, astfel că îi despart pe cei doi îndrăgostiţi şi hotărăsc să dea copilul spre adopţie. Cele două, cu ajutorul unui funcţionar abil, găsesc “cadrul legal” […]

Read more ›
Flăcări, accidente, inundații, nămeți – pompierii rezistă

Flăcări, accidente, inundații, nămeți – pompierii rezistă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea oricăror situații care pot pune în pericol viața și bunurile materiale pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Așa sună apelul ISU Teleorman către teleormăneni, iar apelurile la 112 curg în dispeceratul integrat ISU – Ambulanță. Partea operativă a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă e nelipsită de la orice situaţie de urgenţă cu care se confruntă teleormăneniii, astfel că pompierii militari răspund “prezent” atunci când e vorba de accidente rutiere, de incendii (de locuinţe, spaţii comerciale ori de vegetaţii), atunci când e vorba de ninsori […]

Read more ›
Mai mulţi foşti şi actuali aleşi locali în vizorul ANI; printre aceştia şi doi din Teleorman

Mai mulţi foşti şi actuali aleşi locali în vizorul ANI; printre aceştia şi doi din Teleorman

Agenţia Naţională de Integritate a dat publicităţii un nou lot de aleşi locali incompatibili, printre aceştia şi un consilier şi un fost consilier local din Teleorman. Concret, este vorba de Florea Lazăr, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede, ales pe listele PSD la scrutinul din 2016 şi înlocuit în forul legislativ la începutul acestui an, după ce şi-a dat demisia. În acest caz, potrivit informaţiilor furnizate de ANI, societatea comercială Agrolaz S.R.L., la care soția fostului consilier local deține calitatea de asociat, a închiriat societății Urbis Servconstruct S.R.L., societate înființată de Consiliului Local Roșiorii […]

Read more ›
Fără pic de reţinere, un funcţionar fumează într-o instituţie publică

Fără pic de reţinere, un funcţionar fumează într-o instituţie publică

Interdicţia a rămas doar pe hârtie… Cu toate că sunt deja doi ani de când în toate spaţiile închise care au şi destinaţie “utilizare colectivă” nu se mai poate fuma, se găsesc indivizi pentru care legea e făcută doar ca să fie încălcată. Iar acest lucru se întâmplă chiar într-o instituţie publică, mai exact în interiorul Administraţiei Finanţelor Publice Teleorman, în timpul programului de lucru. Şi nu în orice birou ascuns, ci în departamentul de relaţii cu publicul. Cât despre contribuabilii care îndrăznesc să-l deranjeze pe domnul funcţionar, aceştia sunt plasaţi repede la alte ghişee, ca nu cumva să se […]

Read more ›