Alte stiri

Pe 19 aprilie, AJOFM Teleorman organizează Bursa generală a Locurilor de Muncă

Pe 19 aprilie, AJOFM Teleorman organizează Bursa generală a Locurilor de Muncă

Carmen DUMITRESCU De regulă, Bursa generală a locurilor de muncă are, atunci când ea se desfăşoară, un mare succes printre teleormăneni, aceştia sperând că prin simpla lor prezenţă la eveniment vor reuşi să convingă pe loc agenţii economici că sunt oamenii potriviţi în vederea angajării. La data de 19 aprilie, începând cu ora 9.00, la Sala Polivalentă din Alexandria şi la sediul Agenţiilor locale din Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele, persoanele aflate în căutarea unui job sunt invitate pentru a se pune la curent cu cerinţele pieţei muncii şi cu ofertele de muncă ale agenţilor economici din judeţ. Cei […]

Read more ›
75% dintre fermierii programaţi au depus cererile de sprijin pe suprafaţă

75% dintre fermierii programaţi au depus cererile de sprijin pe suprafaţă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primeşte în această perioadă cererile de sprijin financiar pentru suprafaţa cultivată. Până pe 15 mai, solicitanţii pot să depună aceste cereri fără penalizări, potrvit, directorului executiv al Apia Teleorman, Eugen Coman. Cererile pentru spijinul pe suprafaţă se depun în perioada 1 martie – 15 mai. Pentru cei care depun cererile în perioada 16 mai – 10 iunie, se percep penalizări de 1% din sumă pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Până în prezent, în Campania 2013 de depunere a cererilor de sprijin pe suprafaţă, au fost depuse până la data de 25.03.2013, […]

Read more ›
În Teleorman, școlile rămân deschise mâine

În Teleorman, școlile rămân deschise mâine

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit astăzi, începând cu ora 18.00, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, în vederea stabilirii măsurilor ce se vor lua în perioada următoare, dată fiind avertizarea meteorologică de cod portocaliu de ger și nonsori. În ceea ce privește unitățile școlare din județul Teleorman, autoritățile au decis că luni, 26 februarie 2018, cursurile se vor desfășura în mod normal, urmând ca o decizie pentru ziua de marți, 27 februarie 2018, să fie luată în funcție de evoluția vremii.    

Read more ›
COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol în Teleorman şi mai multe judeţe

COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol în Teleorman şi mai multe judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare COD PORTOCALIU de ninsoare pentru Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară, valabilă marţi, între orele 04.00 şi 14.00. ANM a emis şi o avertizare COD GALBEN, care va intra în vigoare luni seara, la ora 20.00. Municipiul Bucureşti şi judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov intră sub incidenţa codului portocaliu pentru viscol şi ninsoare de mâine, în intervalul orar 4.00-14.00, dar apoi fenomenele extreme vor cuprinde judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, anunţă ANM. “Ar fi de remarcat că judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi vor avea vânt mult […]

Read more ›
Handbal, Divizia A – etapa 19 – Șoc la HC Teleorman Alexandria: Toma Constantin este noul antrenor!

Handbal, Divizia A – etapa 19 – Șoc la HC Teleorman Alexandria: Toma Constantin este noul antrenor!

Sâmbăta trecută s-au disputat jocurile etapei a 19-a, în Divizia A, seria A de handbal masculin, o etapă care a programat un joc foarte interesant, între Interhandbal București și Handbal Teleorman Alexandria. Deși se anticipa un meci dificil, alexăndrenii nu au ascuns faptul că sperau într-un rezultat pozitiv în Capitală, atâta timp cât bucureștenii s-au resemnat să nu mai spere la promovare și au renunțat la mulți jucători valoroși. la finalul meciului, scorul avea să fie 31-23 pentru Interhanbal București, rezultat care îndepărtează echipa din Alexandria de obiectivul stabilit. Imediat după joc, conducerea clubului Handbal Teleorman a luat decizia înlocuirii […]

Read more ›

Liga a 4-a, etapa 19 – Poroschia urcă în fotoliul de lider, după victoria cu Olteni!

Derbiul rundei a 19-a din primul eşalon fotbalistic judeţean s-a disputat sâmbătă, între Spicpo Poroschia şi Viaţă Nouă Olteni, iar meciul s-a ridicat, în multe momente, la nivelul de derbi. Mai exactă şi mai determinată, echipa din Poroschia avea să se impună prin două goluri foarte frumoase, care au urcat-o în premieră în acest sezon pe prima poziţie. În schimb, oltenarii au avut şansa lor, au control,at destul de bine jocul, însă n-au reuşit să depăşească determinarea gazdelor, care a făcut diferenţa. În celălalt meci al rundei cu implicaţii la vârful clasamentului, Sporting Roşiorii de Vede s-a impus categoric la […]

Read more ›
Este posibil ca Mârzan să părăsească PRM

Este posibil ca Mârzan să părăsească PRM

Ioan DUMITRESCU Partid neparlamentar în ultimul mandat, Partidul România Mare, condus de tribunul Corneliu Vadim Tudor, îşi trage ultimile suflări la nivel central, la nivel naţional şi local; în Teleorman, ultimul “mohican” peremist pare a fi fost Niculae Mârzan, preşedinte al Organizaţiei Judeţene a Partidului România Mare, care se uită cu disperare ba în stânga, ba în dreapta, pe eşichierul politic, gândind că omul politic din dânsul trebuie să se aciuieze undeva, într-un partid, sau într-o gaşcă politică în care să activeze ca politician, fiindcă asta ştie, ceea ce mulţi dintre politicieni nici nu au auzit, nici nu au habar. […]

Read more ›
Secţia ORL a Spitalului Judeţean dispune de noi cadre medicale

Secţia ORL a Spitalului Judeţean dispune de noi cadre medicale

Până nu demult, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria nu se putea vorbi decât de existenţa secţia de Otorinolaringologie-ORL, asta pentru că singurul medic specialist în otorinolaringologie părăsise spitalul de ceva timp şi lucra, sporadic, adică una două-zile pe săptămână, câteva ore pe zi, ba pe la spital, ba în regim privat, nu dădea nici un fel de siguranţă suferinzilor care aveau nevoie de consult de specialitae. Ba mai mult, trebuiau să se roage să nu se îmbolnăvească în ziua când medicul respectiv nu avea program, pentru că nu avea cine să-i trateze. Mulţi teleormăneni mergeau şi în regim […]

Read more ›

Ion Rădulescu, noul director executiv al APM Teleorman

Agenţia pentru Protecţia Mediului Teleorman are regimul serviciilor publice deconcentrate şi este o instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, cu personalitate juridică, subordonată Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi care îşi exercită atribuţiile şi competenţele în conformitate cu cele mai noi prevederi legislative, dar care nu avea director, conducerea instituţiei fiind asigurată în ultimele luni, provizoriu, de Gheorghe Şerban. Zvonuri au fost multe, cu privire la cine va ocupa scaunul de la şefia APM Teleorman, însă începând cu data de 12 martie, conducerea instituţiei este exercitată de către Ion Rădulescu, care, definitiv, ocupă de la data menţionată […]

Read more ›
Vizita Gabrielei Szabo în Teleorman a fost amânată

Vizita Gabrielei Szabo în Teleorman a fost amânată

Programată pentru marţi, 26 martie, întâlnirea campionei olimpice mondiale Gabriela Szabo cu elevii, sportivi, profesori, antrenori, părinţi, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman în parteneriat cu Clubul Sportiv Şcolar Alexandria în cadrul proiectului “Sportur” din campania socială “Sport pentru Viaţă”, a fost amânată cel mai probabil din cauza vremii nefavorabile. Gabriela Szabo, însoţită de profesorul Ioan Augustin, subsecretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului erau aşteptaţi la Şcoala Gimnazială din Peretu la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Alexandria. Întâlnirea va fi reprogramată, însă cel puţin deocamdată, nu se ştie când va avea loc.(M.D.)

Read more ›
Costel Barbu: “Ar fi culmea ca noi să excludem membri, acum, când PDL este de 12%”

Costel Barbu: “Ar fi culmea ca noi să excludem membri, acum, când PDL este de 12%”

Carmen Dumitrescu În ultima perioadă, spiritele din PDL Teleorman au fost extrem de tensionate. Nemulţumirile şi tensiunile au început să se manifeste cu precădere după alegerile parlamentare şi după schimbarea fostului interimar al partidului, Marian Zlotea cu Teodor Niţulescu, frustrările acumulate ieşind la suprafaţă într-o manieră cât se poate de explozivă. Practic, zvonurile şi bârfele au devenit o practică în transmiterea informaţiilor dintre partid spre exterior, iar o mare parte dintre membrii marcanţi ai partidului au început să se lanseze în afirmaţii care au necesitat replici constante din partea celor vizaţi direct sau indirect. În mod paradoxal, cel mai tăcut […]

Read more ›
Majoritatea democrat-liberalilor teleormăneni au votat pentru Vasile Blaga

Majoritatea democrat-liberalilor teleormăneni au votat pentru Vasile Blaga

Carmen Dumitrescu Rezultatul alegerilor interne din interiorul principalului partid de Opoziţie nu a surprins cu adevărat pe nimeni. Încă din timpul procesului de prezentare a moţiunilor celor trei candidaţi la şefia PDL a fost mai mult decât evident faptul că de susţinerea cea mai amplă se bucura liderul democrat-liberal, Vasile Blaga, iar judeţul Teleorman nu a făcut notă discordantă cu  situaţia din ţară. De altfel, la momentul prezentării moţiunii lui Vasile Blaga la Teleorman s-a putut observa, fără niciun dubiu, simpatia democrat liberalilor teleormăneni faţă de Blaga, începând cu liderul intreimar al partidului, Teodor Niţulescu, şi terminând cu majoritatea membrilor […]

Read more ›
Se pregăteşte excluderea lui Adrian Florescu din PDL Teleorman?

Se pregăteşte excluderea lui Adrian Florescu din PDL Teleorman?

Carmen Dumitrescu Convenţia PDL  de sâmbătă a constituit un moment important pentru democrat-liberalii teleormăneni, care s-au reunit la Bucureşti, la Romexpo pentru a-şi susţine preferaţii la conducerea partidului, oferind impresia existenţei unei solidarităţi în cadrul organizaţiei judeţene. Cu toate acestea, înainte de ziua de sâmbătă, agitaţia din interiorul PDL Teleorman atinsese deja cote maxime, o parte din cei care fac parte din conducerea judeţeană fiind frământaţi de conflicte interne serioase. Unul dintre cei care  nu s-au ferit să îşi expună public nemulţumirile legate de felul în care se desfăşoară lucrurile în interiorul acestei organizaţii judeţene de partid a fost Costel […]

Read more ›

76 locuri de muncă vacante în spaţiul european

Pentru această perioadă, prin reţeaua EURES, la nivel naţional sunt puse la dispoziţia persoanelor interesate, 76 de locuri de muncă vacante în Danemarca, Belgia, Germania, Lituania, Malta, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia. Cele mai multe posturi sunt în Lituania care pune la dispoziţie 10 posturi mecanic aviaţie şi 30 de posturi inginer aeronave. În Danemarca sunt disponibile 2 posturi medic specialist psihiatru, în Belgia 2 posturi inginer proiectant principal Analog IC, în Germania un post inginer software, în Malta 5 posturi programator senior în Dynamics AX, în Norvegia un post senior inginer electric şi un post senior inginer mecanic,în Olanda 21 […]

Read more ›
436 teleormăneni au fost angajaţi luna trecută cu ajutorul AJOFM

436 teleormăneni au fost angajaţi luna trecută cu ajutorul AJOFM

În luna februarie 2013, un număr de 3.234 persoane au fost beneficiat de măsurile active oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, reuşindu-se încadrarea în muncă a 436 persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Teleorman, Iuliana Bădica, 353 de persoane au fost încadrate prin acordarea serviciilor de mediere a locurilor de muncă vacante, 46 persoane prin acordarea serviciilor de informare şi consiliere profesională, 11 persoane prin încadrarea ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională, 16 persoane beneficiare de alocaţii pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea şomajului, o persoană prin subvenţionarea locului de […]

Read more ›

18 candidaţi vor intra în concurs la Festivalul Mărţişorului pentru copii

În urma preselecţiei organizată de Primăria municipiului Alexandria, miercuri, 20 martie, au fost desemnaţi 18 candidaţi care vor intra în concursul de muzică uşoară şi populară din cadrul Festivalului Mărţişorului pentru copii ce va avea loc săptămâna viitoare. Potrivit organizatorilor, la preselecţie au participat peste 30 de copii din Alexandria. Juriul format din prof. Vasilchia Grosu de la Şcoala de Artă Alexandria, rapsodul Florin Ologeanu de la Centrul Cultural Alexandria şi Alexandra Drăguţ, reprezentant al compartimentului Cultură din cadrul Primăriei Alexandria a considerat că au talent şi sunt pregătiţi să intre în concurs 13 candidaţi la secţiunea muzică uşoară vocală, […]

Read more ›
Ioan Voicu iese din rîndul conservatorilor teleormăneni

Ioan Voicu iese din rîndul conservatorilor teleormăneni

Începînd de vineri, ziua în care şi a depus demisia, Ioan Voicu, mai cunoscut ca Nini Voicu, nu mai este membru al Partidului Conservator Teleorman, el anunţîndu-şi, totodată, şi demisia din toate funcţiile deţinute pînă acum în Organizaţia Teleorman. Nini Voicu a fost unul din liderii de frunte ai conservatorilor teleormăneni, care a reuşit să cîştige alegerile locale ca şi consilier şi mai apoi viceprimar în legislatura trecută în Consiliul Local  Alexandria. Demisia lui survine ca urmare a funcţiei pe care o deţine în prezent, cea de director al Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul  Primăriei Alexandria, fiind încadrat […]

Read more ›
Liga a 4-a, juniori – Record de goluri în runda a 18-a!

Liga a 4-a, juniori – Record de goluri în runda a 18-a!

Cele şapte jocuri ale rundei de sâmbătă, la nivelul juniorilor, au adus încă un record de goluri, 67, iar echipa care a contribuit din plin această cifră este VN Olteni, care a marcat de 20 de ori în doar 55 de minute. A rezultat o medie de 9,57 goluri / meci, pentru că şi în alte trei jocuri s-au marcat minim 10 goluri, astfel că se remarcă din nou pofta de gol a juniorilor teleormăneni. Rezultatele complete ale etapei a 18-a în campionatul juniorilor Ligii a 4-a au fost: – Atletic Orbeasca – Dunărea Zimnicea 1-3; – Flacăra Talpa – […]

Read more ›

Primul incident în acest sezon fotbalistic – Un jucător din Năsturelu a lovit cu palma arbitrul jocului!

După două săptămâni relativ liniştite în fotbalul judeţean, duminica trecută, când s-au reluat jocurile Ligii a 6-a, s-a întâmplat şi primul incident mai grav, care avea să ducă la oprirea jocului. Incidentul a avut loc pe terenul din Izvoarele, însă protagonistă a fost echipa oaspete, Tineretul Năsturelu, printr-un aşa-zis jucător de fotbal. Meciul respectiv, Recolta Izvoarele – Tineretul Năsturelu, făcea parte din campionatul Ligii a 6-a, seria II-a, etapa 12; brigada de arbitri era condusă de la centru de alexăndreanul Stelian Cutieru. Se ajunsese în minutul 58, iar scorul era 2-1 în favoarea gazdelor, care controlaseră mai bine jocul, însă […]

Read more ›
Adrian Florescu: “Probabil dacă lista de delegaţi ar fi fost făcută în condiţii de maximă obiectivitate, nu am fi discutat acum despre vreo ingerinţă de la Centru”

Adrian Florescu: “Probabil dacă lista de delegaţi ar fi fost făcută în condiţii de maximă obiectivitate, nu am fi discutat acum despre vreo ingerinţă de la Centru”

Carmen Dumitrescu Admiterea contestaţiei făcute la Bucureşti de Adrian Florescu şi Marin Ţole în privinţa modului în care a fost întocmită lista delegaţilor la Convenţia din martie a generat deja multă vâlvă în PDL Teleorman. Voci apropiate actualei conduceri acuză aşa zisele ingerinţe de la Centru şi susţin că lista ar fi trebuit păstrată în formula prezentată public de Teodor Niţulescu. Cu toate acestea, fostul deputat Adrian Florescu, consideră că felul în care se exprimă anumiţi membri de partid în spaţiul public nu este unul tocmai fericit, pentru că anumite discuţii ar trebui să se poarte exclusiv în interiorul partidului: […]

Read more ›
Spiritele în PDL sunt în continuare agitate – Costel Barbu: “Dacă partidul din Teleorman e vândut, eu nu am ce căuta în el”

Spiritele în PDL sunt în continuare agitate – Costel Barbu: “Dacă partidul din Teleorman e vândut, eu nu am ce căuta în el”

Carmen Dumitrescu Conflictele din PDL Teleorman sunt întotdeauna foarte savuroase pentru publicul larg, astfel că e posibil ca o parte dintre oamenii din conducerea partidului să considere că nu e deloc greşit să perpetueze schimburile de idei şi păreri ale membrilor, indiferent de gradul lor de implicare. Admiterea contestaţiilor în cazul lui Marian Ţole şi Adrian Florescu cu privire la calitatea lor de delegaţi la Convenţia partidului din 23 martie constituie, iată, un nou motiv de nemulţumire pentru unii democrat-liberali teleormăneni. Pe de o parte, atitudinea este justificată, pentru că e firesc ca aleşi locali care au obţinut scoruri bune […]

Read more ›
Iulian Grosu a fost contestat şi n-a mai jucat – Transfer în ceaţă!

Iulian Grosu a fost contestat şi n-a mai jucat – Transfer în ceaţă!

Una din echipele-surpriză ale acestui sezon competiţional din Liga a 4-a este considerată, pe bună dreptate, CS Vârtoape. Dintr-o nou-promovată, echipa din Vârtoape a ajuns să spere la prima poziţie în clasament şi, implicit, să îşi propună participarea la barajul pentru promovarea la Liga a 3-a. Acest obiectiv este tot mai evident pentru gruparea respectivă, după ce în iarnă au fost aduşi câţiva jucători importanţi, dar cea mai interesantă achiziţie rămâne Iulian Grosu (ex FCM Alexandria, CS Ştefăneşti, Alro Slatina, Petrolul Videle). Acesta a debutat în sezonul actual, a şi marcat, însă sâmbăta trecută, la meciul de la Saelele, el […]

Read more ›
Handbal, Divizia A – etapa 19 Alexăndrenii nu concep decât varianta victoriei!

Handbal, Divizia A – etapa 19 Alexăndrenii nu concep decât varianta victoriei!

Întrerupt în câteva rânduri în acest sezon, campionatul eşalonului secund de handbal masculin continuă miercuri cu etapa a 19-a, una foarte interesantă prin prisma jocurilor programate. Alexăndrenii de la Handbal Teleorman dispută un meci decisiv pentru realizarea obiectivului, împotriva echipei Poltehnica Iaşi, în faţa căreia sunt obligaţi să câştige, pentru a-şi atinge obiectivul, dar şi să schimbe impresia generală lăsată în acest sezon publicului local. Disputa Handbal Teleorman – Poli Iaşi se va juca miercuri, de la o oră puţin nepotrivită (14.30) la Sala sporturilor din Alexandria, iar gazdele speră să aibă alături cât mai mulţi spectatori, cărora să le […]

Read more ›
Start de sezon modest pentru Dragoş Balauru!

Start de sezon modest pentru Dragoş Balauru!

Cel mai important portar pe care l-a dat judeţul Teleorman fotbalului românesc este Dragoş Balauru, cel care a adunat deja două sezoane pe prima scenă a ţării. După împrumutul la U Cluj, din toamna anului trecut, Balauru a revenit la echipa cu care se află sub contract până în vara anului 2014, FCM Târgu Mureş, iar obiectivul anunţat pentru returul de campionat este revenirea la Liga 1. Numai că, în primele două etape, târg-mureşenii au dezamăgit în mare măsură, astfel că în primele două etape au adunat un singur punct. În prima rundă au pierdut acasă (0-2 cu Damila Măciuca) […]

Read more ›

Anul acesta, nicio şcoală din Teleorman nu a obţinut certificatul “Şcoli pentru un viitor verde”

Asociaţia “Şcoli pentru un viitor verde”, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Administraţia Fondului pentru Mediu au organizat la sfârşitul săptămânii trecute Gala de premiere a câştigătorilor Concursului naţional “Şcoli pentru un viitor verde – EDUPET”. Din cele aproximativ 35 de unităţi de învăţământ teleormănene înscrise în competiţie niciuna nu a reuşit să urce pe podium. Cel mai bine din judeţ s-a clasat Şcoala Poeni, însă acesta a reuşit să ocupe doar locul 53 la nivel naţional. Marele premiu l-a obţinut Liceul Teoretic “Ady  Endre” din Oradea, iar premiul I a fost adjudecat de Şcoala Gimnazială din Giroc, judeţul Timiş, Şcoala Gimnazială […]

Read more ›