Politic

Organizaţia judeţeană a PNŢCD are preşedinte grec

Omul de afaceri grec Panagiotis Vogiatizis este de ceva timp noul  preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNŢCD Teleorman, asta ca urmare a promovării lui George Pârjol în conducerea centrală a partidului. Despre Panagiotis Vogiatizis se spune că este un prosper om de afaceri grec, ajuns pe plaiuri teleormănene la propunerea lui Marian Zlotea şi inclus în Biroul Permanent Judeţean al PDL Teleorman, de unde a plecat direct în fruntea PNŢCD în urmă cu vreo trei săptămâni.

De ce s-a numit direct un preşedinte al PNŢCD şi nu s-au făcut alegeri în partid? Şi, mai exact, de ce un om care până nu de mult făcea parte din PDL? Ei bine, la alegerile din decembrie, PDL şi PNŢCD merg împreună, sub ARD, şi cum fostul preşedinte Geroge Pârjol şi consilier judeţean a fost ales sub sigla Alianţa pentru Teleorman, şi a fost promovat în conducerea centrală a partidului, iar pentru alte alegeri nu mai era timp, s-a propus un om care să fie un bun organizator. Pe de altă parte, PNŢCD nu are nici un candidat la alegerile parlamentare, iar un bun organizator este tocmai potrivit pentru a-şi mobiliza susţinătorii şi simpatizanţii să voteze candidaţii alianţei din care face parte, respectiv ARD – Alianţa pentru România Dreaptă (PDL, PNŢCD şi Partidul Forţa Civică). (C.P.)

2 Comments

  1. Selciug dan

    Este o mare personalitate, mai patriot ca multi romani, domnul Panagiotis Vogiatizis va avea o frumoasa si luminoasa cariera politica!!!!

  2. Panagiotis Vogiatizis mandria Teleormanului!!!!Avem incredere in tine, te votam!!!!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.