Eveniment

Ordin de protecție pe numele unui bărbat din Alexandria, care și-a amenințat fosta concubină

Polițiștii alexăndreni au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Alexandria, după ce acesta și-a amenințat fosta concubină.

Oamenii legii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 de către o femeie de 26 de ani, din Alexandria, cu privire la faptul că, în perioada februarie – iunie, ar fi fost amenințată cu acte de violență de către fostul concubin, un bărbat în vârstă de 37 de ani.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.

Potrivit IPJ Teleorman, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar cercetările continuă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.