Sport

Florin Şoavă a plecat de la Sporting Roşiorii de Vede! – “N-am putut trece peste înfrângere, trei zile am stat în casă!” – Şoavă

soava

Dezamăgirea ratării barajului pentru promovare în Liga a 3-a a lăsat urme adânci la Roşiorii de Vede. Antrenorul-jucător Florin Şoavă se arăta foarte supărat pentru acest eşec, nemeritat şi nedorit, iar imediat după meciul disputat la Piteşti a ezitat să spună dacă mai continuă la Sporting. “Vom vedea ce va fi, după ce vom face o analiză”, a spus atunci Şoavă, poate cel mai important fotbalist din ultimii ani în campionatul judeţean. De atunci au trecut şase zile, dar Florin Şoavă se pare că n-a putut trece peste ratarea celui mai important obiectiv al sezonului şi a anunţat conducerea clubului că nu mai continuă la Roşiorii de Vede.

“Am avut o discuţie cu Florin aseară (n.r. marţi seara), mi-a spus că nu poate să continue şi să o ia de la capăt! Am avut o colaborare foarte bună, am reuşit să facem un grup în adevăratul sens al cuvântului, la echipă, şi cred că trebuie îi mulţumim pentru tot ce făcut la Roşiori!”, a spus preşedintele clubului Sporting, Gabriel Vlădulescu.

În ce îl priveşte pe Şoavă, fostul component al echipei naţionale a vorbit deschis despre ratarea celui mai important obiectiv al sezonului: “Sunt mulţumit de ceea ce am reuşit la Roşiori, acolo unde ştiu că mai fusese cineva să preia echipa, înaintea mea, dar a renunţat. Eu am dus această echipă până la baraj, spun că s-a format un nucleu de jucători şi am câştigat totul la judeţ. Din păcate, am ratat barajul de promovare, care era cel mai important obiectiv al nostru, iar cauza o consider lipsa de experienţă a jucătorilor noştri mai tineri! N-am putut trece peste acest eşec, trei zile am stat închis, în casă, n-am vorbit cu nimeni. Asta este, eu m-am implicat 100%, de-asta am şi acceptat să joc, însă nu toţi au crezut că putem reuşi obiectiuvul propus. Iar toate acestea m-au determinat să renunţ la Sporting!”

 

Doi jucători au fost daţi afară din echipă

După ratarea meciului de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, conducerea clubului Sporting a încercat să menţină nucleul de jucători tineri din lot, însă deja au apărut şi unele sancţiuni severe. Astfel, “din cauze disciplinare”, după cum a spus Gabriel Vlădulescu, la doi jucători s-a renunţat; este vorba de atacantul Ionuţ Vucea şi fundaşul Marian Duicu, cei care au avut “ceva de împărţit” cu membrii galeriei roşiorenie, chiar la Piteşti. Aceşti doi jucători daţi afară de club, se alătură celorlalţi doi, excluşi din lot înainte de finalul campionatului, G. Cândea şi I. Neacşu.

În privinţa sezonului următor al Ligii a 4-a, un lucru este cert, Sporting Roşiorii de Vede îşi propune să menţină nucleul localnic de sportivi tineri, dar, deocamdată, nu se poate spune nimic referitor la obiectivele stabilite.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.