Eveniment

O parte din comuna Peretu, acoperită de ape

IMG_4360Monica DUMITRESCU

Pentru o parte din locuitorii comunei Peretu fiecare ploaie mai serioasă creează mari probleme. Scurgerile de pe versanţi inundă de fiecare dată drumul comunal ce face legătura dintre Peretu şi Troianu şi, totodată, gospodăriile situate de o parte şi de alta a acestuia. Nici de data aceasta, pereţenii care locuiesc în această zonă nu au scăpat. Încă din noaptea de luni spre marţi, din cauza ploilor abundente, şoseaua şi câteva curţi situate de o parte şi de cealaltă a acesteia au fost acoperite de apă. În calea apelor sătenii ajutaţi de autorităţile locale au pus saci cu nisip, însă apa tot a pătruns în curţi şi există riscul să intre şi în case dacă ploile nu se opresc. Una dintre măsurile luate de autorităţi, şi anume blocarea cu nisip a uliţelor laterale a iscat nemulţumirea celor care locuiesc pe drumul comunal Peretu-Troianu. Aceştia spun că apa a fost direcţionată pe strada lor prin blocarea uliţelor laterale.

“Nu e corect ce se întâmplă aici. Noi suntem de sacrificiu ca de fiecare dată. Din 2005 păţim aşa şi nu se ia nicio măsură. Blocarea uliţelor laterale face ca apa să intre la noi în curţi”, a spus unul dintre localnicii revoltaţi de situaţie.

Cei care locuiesc pe uliţele laterale se apără şi spun că dacă apa ar fi lăsată să o ia pe acestea, le-ar intra cu siguranţă în case, pentru că terenul este mult mai jos. Şi aceştia acuză autorităţile că nu au luat măsuri după inundaţiile repetate din 2005.

“Este inacceptabil ce se întâmplă. Noi aici nu avem niciun râu care să se reverse. Apa asta vine de pe viroagă, după deal se adună. De ani de zile avem această problemă. O localitate de 7000 de locuitori să se inunde de la o viroagă şi să nu se ia nicio măsură în atâţia ani e inadmisibil. Primăria ar trebui să facă ceva, nişte canale mari să se scurgă apa asta de pe deal. Dar nu face nimic”, a spus supărat Manea Florică.

Cea mai afectată era marţi curtea Ioanei Vânătoru din comuna Peretu. Apa acoperise aproape toată curtea şi pătrunsese şi în anexele gospodăreşti. “Nu ştiu ce să mai fac. Sunt singură şi nu m-a ajutat nimeni. Apa a intrat în magazie, lemnele sunt ude, fântâna e plină şi mă tem că dacă o mai ţine aşa până la noapte îmi intră apa şi în casă”, a spus aceasta disperată.

În sprijinul oamenilor au venit pompierii de la Detaşamentul Roşiorii de Vede care acţionează cu trei motopompe pentru evacuarea apei scurse de pe versanţi. Autorităţile cu câteva utilaje încercau să blocheze, sau să facă loc apei să se scurgă, după caz, însă cel puţin ieri la ora prânzului din cauza ploii abundente situaţia părea mai degrabă să se înrăutăţească.

“Situaţia este destul de gravă, pentru că au fost cantităţi imense de apă. Sunt foartemulte terenuri afectate de apă şi am căutat să salvăm cât putem din localitate până în momentul de faţă. Facem eforturi şi în continuare, avem şi o motopompă mai mare cu care scoatem apa din canale de la marginea localităţii. Încă de marţi s-a adunat foarte multă apă acolo, ne e teamă că intră în curţi. Au venit şi câteva utilaje să facem loc apei să se scurgă. Ne luptăm cât putem cu puhoaiele, însă suntem oricum şi la mila domnului, dacă mai contiunuă să plouă în ritmul ăsta, va fi foarte grav”, a recunoscut primarul Ionel Olteanu.

IMG_4363IMG_4373IMG_4379

3 Comments

  1. Băi, Tarabostes, a mai rămas să-i zici că plămâni mari are, aşa că să-i folosească pe post de motopompă! Mătăluţă chiar nu realizezi dimensiunea si particularitatea problemei?
    Pe de altă parte, mi se pare oarecum incorect ca, prin lucrări provizorii de îndiguire pe domeniul public, pe ‘bisericuţe’, sau pe ulite laterale, dacă vreţi, să se salveze anumite străzi prin supraexpunerea la risc a altora…

    • Jeff din Texas, asa cum i se spunea Peretului pe vremuri, esti incoerent, agramat, lipsit de elementare notiuni de logica si buna crestere, esti, intr-un cuvint, sluga. Nu este prima data cind se inunda satul nostru de la citeva picaturi de ploaie si, de aceea, primarul trebuia, daca-l dureau „plaminii” la care te referi si pe care-i foloseste, dupa cum se vorbeste la divan, la alte „activitati”, sa asigure un sistem de drenare a apelor de pe dealuri. Nu era greu, a fost „la putere” dar nu stiu cum de mai are obraz sa priveasca oamenii in ochi. Daca ai vrut sa-l aperi, nu ai reusit, nu ai calificarea necesara. I-ati capre!

  2. De ce sa vina Detasamentul de pompieri de la Rosiori? Ce face primarul Ionel? Salar mare are, simpatii are, masina la dispozitie are, nu-l doare nici in basca. La munca, primare!

Dă-i un răspuns lui Tarabostes Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.