O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier

Duminică, 07 aprilie 2019, polițiștii din municipiul Alexandria au fost sesizaţi prin apel  SNUAU 112, despre faptul că la intersecţia VO6F cu DJ 50 a avut loc un accident rutier cu victime omeneşti. Echipa operativă din cadrul I.P.J. Teleorman, care s-a deplasat la fața locului, stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 32 ani din Alexandria conducea un  autoturism pe DJ 504, la intersecţia cu VO6F, intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de către un bărbat în vârstă de 61 ani din București, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unei femei în vârstă de 59 ani, pasageră în autoturismul care circula regulamentar, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămarea corporală din culpă”, urmând a se propune soluție prin parchet.

 

Leave a Comment

*

code