Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

O ceartă în familie și câteva pahare în plus puteau duce la o tragedie

O familie din localitatea Măgura a fost la un pas de tragedie după ce, în urma unor discuții aprinse și pe fondul câtorva pahare în plus, unul dintre membrii familiei a dat foc magaziei de lemne.

Pompierii miliari au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiului izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la gospodăria din localitatea Măgura, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de stingere, dar și o ambulanță, pentru proprietara casei, care a făcut un atac de panică.

Focul a distrus o magazie de lemne, un dormitor și o bucătărie și o parte din acoperișul locuinței, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir.

Potrivit sursei citate, au fost distruse bunuri estimate la 25.000, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la suma de 10.000 de lei.

Din primele informații, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de unul dintre membrii familiei, după câteva pahare consumate în plus și pe fondul unor discuții aprinse.

Cazul a fost preluat de polițiști, care vor stabili împrejurările exacte ale producerii evenimentului.

Leave a Comment

*

code