O bucată de tavan a căzut peste elevii unei şcoli din Alexandria

Trei elevi de clasa a IV-a de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Colfescu“ din municipiul Alexandria au ajuns la spital, după ce o bucată din tavan s-a prăbuşit peste ei în timpul orei de curs.

În urma incidentului, trei elevi de clasa a IV-a au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. După ce au fost examinaţi de medicii de la Camera de gardă a Spitalului Judeţean din Alexandria, copiii au fost trimişi înapoi la şcoală, starea lor fiind una bună.

Potrivit conducerii şcolii, tavanul nu prezenta urme de fisură, iar în timpul orelor de curs se aflau în clasă 25 de elevi din efectivul de 29. În urma incidentului, la Şcoala Gimnazială “Alexandru Colfescu” s-a prezentat o echipă de la Inspecţia în Construcţii pentru a verifica tavanele din toate sălile de clasă.

“Sunt puţin zgâriaţi trei copii, am înţeles din ce a spus directorul. A căzut, pur şi simplu, fără să fie fisurat, nimic. Şcoala este prinsă într-un program de reabilitare al primăriei, cu PNDL. Din ce mi-a spus directorul, era una din cele mai bune săli de clasă şi tavanul nu prezenta fisuri”, a declarat, inspectorul general al ISJ Teleorman, Valeria Gherghe. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code