Eveniment

O ambulanţă a fost grav avariată într-un accident rutier – Pacienţii pe care-i transporta, după ce abia fuseseră externaţi, au ajuns din nou la spital, în stare destul de gravă

Luni de dimineaţă, în timp ce se deplasa pentru a transporta doi pacienţi la domiciliu, după ce aceştia au fost extermaţi, o ambulanţă aparţinând SJA Teleorman a fost implicată într-un accident rutier grav. Autosanitara, care se deplasa regulamentar, a fost făcută praf în localitatea Orbeasca de Sus, după ce şoferul a pierdut controlul volanului în încercarea sa de a evita impactul cu o altă maşină, al cărei şofer, la rândul său a încercat să evite impactul cu un animal de pe carosabil.

Potrivit IPJ Teleorman, poliţiştii din municipiul Alexandria au fost sesizaţi prin serviciul 112 cu privire la faptul că pe DJ 504, în localitatea Orbeasca de Sus a avut loc un accident rutier. Deplasându-se la faţa, au constatat faptul că în ziua de 21 aprilie, O. Alexandru, de 18 ani, din comuna Orbeasca, judeţul Teleorman, pe fondul lipsei de experienţă în conducere, pentru a evita un animal care se afla pe carosabil, a virat stânga de volan fără a se asigura şi a intrat în coliziune cu o ambulanţă condusă de M. Ilie, de 53 de ani, din comuna Tătărăştii de Jos, care se afla în depăşirea sa, fără a avea în funcţiune semnalele sonore sau luminoase.

În urma impactului, ambulanţa a rupt două capete de pod, un stâlp de susţinere a reţelei electrice, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile, rezultând vătămarea corporală a şoferului ambulanţei şi a asistentului din ambulanţă, dar şi a celor doi pacienţi aflaţi în ambulanţă. Cei doi pacienţi au suferit vătămări corporale grave, fiind preluaţi de un alt echipaj al Serviciului de Ambulanţă, transportaţi la Spitalul Judeţean din Alexandria, apoi la un spital din Bucureşti, pentru investigaţii amănunţite şi alte investigaţii suplimentare ce nu pot fi făcute la Alexandria. Şoferul celeilalte maşini implicate în accident nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.