Sport

În noul sezon competiţional, BC Teleorman Alexandria va juca din nou în Alexandria

bct 2În această perioadă, majoritatea echipelor din baschetul feminin românesc au intrat în linie dreaptă cu pregătirile, deoarece sezonul oficial va debuta săptămâna viitoare, odată cu prima fază a Cupei României. În privinţa echipei Baschet club Teleorman Alexandria, aceasta a reluat pregătirile de peste trei săptămâni de zile, în această perioadă antrenorul Mădălin Piperea pregătind echipa atât pe pista stadionului Municipal, cât şi în sala de sport a Şcoii nr. 7. Numai că, în scurt timp, echipa de baschet alexăndreană speră să poată începe activitatea într-o sală nouă, cea construită în incinta Colegiului Naţional Alexandru Dimitrie Ghica din Alexandria. Acolo se pare că va juca echipa Baschet club Teleorman Alexandria în ediţia de campionat 2016-2017, mai ales că şi Federaţia Română de Baschet se pare că şi-a dat acordul în acest sens.

Astfel că, în ce priveşte sala în care va disputa jocurile de pe teren propriu echipa din Alexandria, se pare că publicul alexăndrean va putea vedea echipa la meciuri. În acest sens, sala de sport de la CN “A.D. Ghica” Alexandria a fost deja omologată pentru a găzdui meciuri în Liga naţională, dar şi la nivel de Liga 1, după cum a punctat antrenorul Mădălin Piperea. “Sâmbăta trecută a venit o comisie de la Federaţie şi a făcut omologarea sălii de la Ghica, clubul nostru a plătit omologarea sălii, şi am primit acceptul de a juca meciurile acolo, chiar dacă nu este parchet pe jos, am primit o dispensă, până la finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă”, a spus antrenorul Piperea, care a ţinut să precizeze faptul că în această vară clubul Baschet Teleorman Alexandria a achiziţionat o tabelă corespunzătoare pentru jocurile de baschet la nivel naţional.

Din punctul nostru de vedere al publicului alexăndrean, cel mai important aspect este acela că din 2016 baschetul de performanţă va reveni în Alexandria, iar publicul local, pasionat al acestui sport, poate vedea din nou echipa la lucru (în ediţia anterioară, din cauza lucrărilor începute la sală şi neexistenţa unei alte săli corespunzătoare, BC Teleorman Alexandria a jucat meciurile de acasă la Bucureşti sau Craiova). “Important este faptul că vom juca din nou în Alexandria, chiar dacă sala este destul de mică, doar 100 de locuri având capacitate, vom încerca să venim în sprijinul publicului şi să găsim soluţii pentru a suplimenta numărul de locuri în sală”, a mai spus antrenorul alexăndrean.

În privinţa lotului de jucătoare, acesta a cunoscut destul de multe modificări în această vară, însă nucleul echipei va fi format din sportivele localnice, promovate de la nivelul junioarelor, alături de care se vor regăsi câteva sportive senioare. Iar obiectivul propus de antrenorul Mădălin Piperea va fi, pare-se, asemănător cu cel din sezoanele precedente, respectiv menţinerea în prima ligă. “Vom avea ca principal obiectiv să aducem publicul înapoi, la sală, vrem să facem jocuri frumoase, iar ca obiectiv de clasament eu spun să ne salvăm de la retrogradare!”, a mai spus Mădălin Piperea.

Tot ca o noutate pentru următoarea ediţie de campionat, să punctăm faptul că din această toamnaă clubul din Alexandria a înscris a doua echipă în Liga 1, care va activa sub denumirea BCT-CSS Alexandria, în care vor fi rulate jucătoarele care au terminat recent junioratul, alături de o parte din sportivele participante în competiţia naţională U-16.

În noul sezon baschetbalistic feminin, BC Teleorman Alexandria va debuta pe 15 septembrie, pe teren propriu, în faza optimilor de finală ale Cupei României, contra echipei Phoenix Galaţi (returul va fi pe 19 septembrie); iar în campionatul oficial al Ligii naţionale, echipa BC Teleorman Alexandria va debuta pe 24 septembrie (sâmbăta) tot împotriva echipei din Galaţi.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.