Noi spații pentru carantină, identificate de autorități

24 de noi locuri de cazare a persoanelor care vor fi plasate în carantină instituționalizată au fost identificate și preluate în administrare, potrivit prefectului județului, Liviu Dumitrașcu.

Pentru spațiile identificate, au fost luate măsurile necesare, astfel încât ele să corespundă din toate punctele de vedere normelor în vigoare, mai precizează sursa citată.

Cele 24 de locuri pentru carantină se adaugă celor identificate initial de autorități, respectiv cele 36 de la Tabăra Dunărica și cele 6 de la Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede. Cum începând de sâmbătă autoritățile pot da informații despre identificarea și amenajarea unor noi locuri de carantină, fără însă a preciza și locația acesrtora, nu se știe unde anume au fost amenajate cele 24 de noi locuri de cazare pentru persoanele ce vin din zone roșii de risc sau încalcă izolarea la domiciliu.

Leave a Comment

*

code