Politic

Niţulescu: “Ne vom întâlni vineri sau sâmbătă şi vom pune alianţa la punct”

Teodor Nitulescu_0008D-le Niţulescu, totuşi, când sau cine face primul pasul pentru întâlnirea PDL – PNL şi constituirea alianţei la nivelul judeţului Teleorman?

– Nu este vorba nici de una, nici de alta. Am vorbit cu deputatul Marin Almăjanu, preşedintele PNL Teleorman, despre această întâlnire încă de la începutul săptămânii trecute. Dumnealui a fost de acord, dar am amânat-o pentru că dânsul face parte din comisia de pregătire a Congresului PNL. Ca urmare, am stabilit ca vineri sau sâmbătă să ne punem de acord asupra unor chestiuni punctuale în ceea ce priveşte alianţa PNL – PDL la nivel de judeţ, de municipii, oraşe şi comune. Deci nu este nici o problemă de neînţelegere între noi sau de amânare pentru că n-am agrea această alianţă.

 

Care este opinia pedeliştilor din teritoriu, ei ce vor?

 

– Pot să spun că aproape toţi acceptă această alianţă şi sunt pregătiţi să intre în opoziţie în formula PDL- PNL. Mai mult, pot să spun că au făcut deja şi schemele pentru mişcările politice viitoare, începând de la majorităţile care pot fi create în consiliile locale mergând până la schimbarea viceprimarilor PSD, acolo unde avem majorităţi în consiliu cu alţii de la PNL sau PDL în funcţie de numărul de consilieri pe care îl are fiecare. Eu cred că voi avea o colaborare bună cu deputatul Marin Almăjanu şi vom reuşi să stabilim un program şi o strategie prin care să facem o opoziţie serioasă în judeţ, să obţinem la prezidenţiale un procent cât mai aproape de PSD şi chiar peste, iar la alegerile din 2016 să scoatem PSD-ul de la guvernare în Teleorman. Este nevoie în Teleorman de o opoziţie serioasă pentru a înlocui PSD-ul de la guvernarea locală.

3 Comments

  1. Domnule Nitulescu, de cind và cunosc si pinà in prezent, pentru mine ràmineti tot un mincinos si pervers.

  2. ,,,,,,deci,precizati dumnule PRESEDINTE ca est vorba de
    „”COLABORARE”” intre PDL si PNL,NU””AMESTECARE”” ca
    iase „”UN DRAC GOL”” fara nici o noima de logica,fiind
    doua PARTIDE MARI cu DOCTRINE SEPARATE,adica NU POTI
    AMESTECA ULEUIL CU APA ,,,,este I M P O S I B I L ,,,
    iar sa lasi PARTIDELE LA CHEREMUL „”BUBULILOR”” ar fi
    O CRIMA ISTORICA,,,,,,,,prin BUBULI se intelege cei
    care vor sa isi PIARDA URMA sub un alt partid,ca sa se
    infrupte mai abitir din banul public,,,,,JOS CU EI !nu au
    ce cauta in politica,,,,,de 25 de ani ma chinuiesc sa
    arat electoratului aceste FURTURI POLITICE si de 4 ori in
    23 de ani,propunand la vot celor 5oo de delegati,rezultatul a fost acelasi:
    – UN VOT EU,PENTRU ,,,,
    – 499 VOTURI IMPOTRIVA,,,,
    iar din cei 499 de votanti,90% sunt azi,,,,SOMERI,,,sau
    au parasit partidul,,,,,lasand loc „”SMECHERASILOR POLITICI””,,,,,care au facut din politica RASU-PLANSU de
    nu se mai cunoaste unde este STANGA ,unde este DRAPTA,,,
    daca le AMESTECI ,,,ne intoarcem la COMUNISM,,,,,

  3. PNL-ul ar face bine sa stea departe de PDL – un partid toxic, care distruge tot ce atinge.
    PNL-ul s-a mai ars o data cu PDL-ul, nu a tras invatamintele de rigoare?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.