Eveniment

Nemulţumirile din sistemul de sănătate

Ioan DUMITRESCU

Protestele sindicaliştilor din sistemul de sănătate au demarat în primul rând în capitala ţării, urmând ca ele să aibă ecouri şi în teritoriu, în toate municipiile reşedinţă de judeţe. Astfel, sunt programate în perioada 23 iunie-4 iulie pichetări ale ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, cele trei ministere fiind cele care ar putea soluţiona revendicările salariaţilor din sistemul de sănătate. La pichetările celor trei ministere din Bucureşti vor merge şi membri ai Sindicatului Sanitas din Teleorman. Sindicatul Sanitas anunţă solicitarea unei Comisii de Dialog Social, structură al cărui preşedinte este, prin lege, prefectul Judeţului Teleorman, Carmen Daniela Dan.

Sindicaliştii din Sanitas solicită deblocarea posturilor din spitale, publicarea Contractului colectiv de muncă în Monitorul Oficial, creşteri salariale cu 10% şi aplicarea Legii 284/2010 care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice şi „are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului”. Reglementările legii au ca scop „armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii şi nivelul studiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.