Politic

Nelson Mondialu a bulversat „Secret Service”

Sorin Ovidiu Bălan

Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden, cel de-al doilea om ca importanţă în administraţia Obama, a transformat Bucureştiul într-o adevărată fortăreaţă. Cu mai bine de o săptămână înainte, toată lumea era în alertă maximă. Mii de poliţişti şi jandarmi au fost aduşi din judeţele învecinate, pentru a fi răspândiţi pe străzi. Ei s-au alăturat altor sute din Capitală. Au fost alese cu grijă mai multe trasee pentru coloana oficială, nepublicându-se însă, din motive de securitate, care dintre ele va fi ales. Ba chiar rămânând la latitudinea gărzilor lui Biden să decidă, fie şi în ultimul moment asupra unui traseu anume, sau chiar să dea o dumă eventualilor atacatori, adică să trimită o coloană oficială goală pe unul dintre trasee, iar înaltul demnitar să circule pe un cu totul altul. S-a interzis cu desăvârşire parcarea maşinilor la marginea trotuarelor traseelor alese. Pe clădiri, au apărut lunetişti în combinezoane negre însoţiţi de oameni care scrutau străzile cu binoclul.. Nimic nu putea să mişte fără să fie observat dinainte. La cel mai mic semn de anormalitate, se acţiona fără nici un fel de somaţie. Circulaţia a fost oprită şi o mare parte din oraş, mai ales zona centrală, blocată. Instituţiile de forţă ale noastre s-au strâns şi ele în şedinţă. Şefii de la MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, PICCJ s-au pus de acord cum să facă să iasă cât mai bine vizita.

Alor noştri, li s-au alăturat sute de agenţi ai „Secret Service”, un fel de SPP care păzeşte demnitarii americani, meseriaşi care mai de care mai solid, mai bine antrenat, mai înarmat şi mai vigilent.

O impresionantă maşinărie de securitate care părea să nu aibă nici un fel de fisură.

Şi totuşi, o fisură a existat. Ea s-a numit Nelson Mondialu, un interlop din Cluj, venit la Bucureşti ca să apară la o emisiune mondenă la televizor. Ca să fie mai convingător cu bogăţia şi excentricitatea sa, în afară de ochelarii negri de soare fără nici un rost puşi pe ochi, pentru că se înnoptase, Nelson al nostru şi-a adus cu el şi un fel de sceptrucare disimula în el un fel de sabie. S-a cazat la hotelul „Marriott” şi mândru a plecat cu sceptrul în mână către studioul unde trebuia să apară în direct.

Un singur amănunt uitase: în hotel stătea şi vicepreşedintele american. Aşa că Nelson, devenit brusc terorist, s-a trezit faţă în faţă cu „Secret Service”, bulversat de toiagul său. Care „Secret Service”, cum a văzut sabia în detectorul de metale a reacţionat imediat şi mai mulţi giganţi cu pistoalele în mâini l-au pus jos pe interlop şi l-au încătuşat. Nelson nu a mai ajuns la emisiune, dar a realizat altceva.

Cu siguranţă că de acum încolo, în şcolile unde se pregătesc agenţii de securitate se va preda, în afară de; avion, grenadă, bombe, rachete, arme de foc şi o lecţie despre o nouă armă teroristă a nepoţilor lui Bin Laden: „Toiagul lui Nelson”.

Mondialu. Bucureşti, România.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.