Social

Municipalitatea sprijină alexăndrenii care se confruntă cu dificultăţi financiare grave la plata chiriei, utilităţilor şi impozitelor

CL (2)Carmen Dumitrescu

Nu e un secret pentru nimeni faptul că la nivelul Alexandriei există un număr important de oameni care se confruntă cu reale dificultăţi financiare, oameni care nu-şi mai permit să-şi plătească utilităţile, impozitele sau chiriile. În acest sens, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin a avut o iniţiativă pe care a supus-o dezbaterii Consiliului local şi care a devenit, iată, hotărâre de Consiliu local prin care se persoanele care au situaţii dificile, demonstrate în urma unor anchete sociale serioase, pot beneficia de sprijin consistent.

Mai trebuie făcută precizarea că Alexandria este singura reşedinţă de judeţ care oferă astfel de facilităţi oamenilor aflaţi în perioade dificile, lucru cu totul şi cu totul spectaculos, având în vedere şi numărul celor care pot beneficia de astfel de sprijin. În acest moment, sunt 1.200 de familii cu venituri de până în 400 de lei per membru de familie şi în cazul lor, toate debitele neachitate, generatoare de penalităţi, pot fi radiate: “Sunt -potrivit primarului Alexandriei – două categorii de cetăţeni: cei care au avut debite la plata impozitelor pe teren iar neachitarea acestora în termen util au făcut ca acestea să fie purtătoare de penalităţi. Dacă situaţia lor în urma unei  anchete sociale arată că nu au posibilitatea de a plăti, atunci noi vom interveni. Şi a doua categorie o reprezintă cetăţenii care deţin cu chirie locuinţă  din fondul locativ de stat, care nu au plătit la timp conform contractului chiria, li s-au calculat penalităţi şi acestea au fost radiate prin voinţa consiliului local, asta în cazul familiilor care nu au venituri în măsură să acopere aceste cheltuieli, deci venituri de sub 400 de lei per membru de familie. Îi rog pe toţi cei care se află într-o atare situaţie să atenţioneze primăria pentru că beneficiază de scutire totală a plăţii chiriei. O spun în fiecare an, pentru că eu sunt convins că şi la acest moment sunt cetăţeni care nu cunosc acest lucru iar cei care au venit pe  membru de familie cuprins între 400 şi 500 de lei, beneficiază de ajutor la plata utilităţilor de 50%. Facem toate aceste eforturi în beneficiul alexăndrenilor, pentru a nu mai ajunge în situaţia în care rămân datori, li se calculează penalităţi şi nu mai pot plăti”.

Sprijinul municipalităţii este, în unele dintre cazuri, de-a dreptul providenţial, existând un număr important de oameni care sunt lipsiţi de posibilitatea practică de a-şi acoperi nevoile lunare şi se luptă cu o sărăcie lucie, în contextul în care nici piaţa locurilor de muncă judeţeană nu oferă prea multe posibilităţi de ieşire din acest cerc vicios al sărăciei şi şomajului.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.