Social

Municipalitatea a alocat 6 miliarde de lei vechi pentru asigurarea ajutoarelor de încălzire

Carmen Dumitrescu

Problema ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei este una foarte “în vogă” la acest moment, preocupând un număr important de alexăndreni, însă mulţi dintre ei nu ştiu nici până acum care sunt documentele care ar justifica nevoia lor de sprijin financiar din partea municipalităţii. Oricum, un lucru este cert şi anume acela că  municipalitatea este dispusă să acorde şi pe parcursul iernii ce se apropie ajutoarele de încălzire atât de necesare unei populaţii suficient de sărace pentru a nu putea trece prin experienţa frigului numai cu propriile resurse. În conformitate cu declaraţiile primarului alexăndrean, Victor Drăşuşin, s-a dispus alocarea unei sume de aproximativ 6 miliarde de lei vechi pentru asigurarea necesarului de ajutoare de căldură pentru alexăndreni. Şi, din experienţa anilor precedenţi, putem deduce că numărul acestor beneficiari nu este nici pe departe unul mic. Şi pentru că experienţa anilor din anii trecuţi a demonstrat că unii dintre cei care au semnat declaraţii pe proprie răspundere nu au fost cu totul şi cu totul sinceri în demersul lor, si anul acesta municipalitatea va dispune efectuarea de anchete sociale la domiciliul sau, după caz, la reşedinţa solicitanţilor de sprijin financiar pe perioada sezonului rece, pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe proprie răspundere. Potrivit prevederilor legale, aceste ajutoare se acordă persoanelor care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, caz în care cererea şi declaraţia pe proprie răspundere se va obţine gratuit de la sediul A.A.S.P.S. Alexandria şi se va depune individual de către solicitant, tot la A.A.S.P.S., dar şi persoanelor care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat şi gaze naturale, caz în care cererea şi declaraţia pe propria răspundere se vor obţine de la asociaţiile de proprietari şi se va depune tot la asociaţie de către solictanţi.

Potrivit directorului A.A.S.P.S. Alexandria, Ioan Voicu, în acest moment nu se cunoaşte exact nivelul veniturilor pe care ar trebui să îl aibă beneficiarii, dar în mai puţin de o săptămână lucrurile se vor clarifica în această privinţă şi se vor putea face estimări precise asupra numărului de beneficiari. Însă, dacă documentele necesare rămân cele de anul precedent, atunci solicitanţii trebuie să însotească cererea şi declaraţia pe propria răspundere cu documente doveditoare privind componenţa falimiei şi veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii: buletin de identitate, certificate de naştere ale copiilor, certificat de căsătorie, alte acte doveditoare privind componenţa familiei, livretul de familie, după caz, veniturile realizate de membrii familiei sau de persoana singură, înscrise în cererea  şi declaraţia pe propria răspundere, se dovedesc prin documente eliberate de angajator ori de alte autorităţi competente, precum şi actul de proprietate al imobilului.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.