Duminică, poliţiştii din toată țara, implicit şi cei din judeţul Teleorman și-au exprimat recunoştinţa şi respectul faţă de poliţistul Nistor Gheorghe care a murit slujind patria la postul de poliţie Vişeu, iar la ora 14.00, timp de un minut au încetat orice activitate şi au păstrat un moment de reculegere, iar cei aflaţi în deplasare cu autospecialele de serviciu, s-au oprit şi au aprins rampele luminoase şi sistemul acustic. (C.P.)
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Se zice că mafia lemnului l-a executat. Dacă și la polițiști s-a ajuns, de oamenii simpli ce sa mai zicem.