Social

Misiuni de patrulare şi transport în Teleorman. Şapte persoane au ajuns la Urgenţe

Gerul n-a iertat nici judeţul Teleorman zilele trecute, temperaturile coborând cu mult sub zero grade. În acest context, autorităţile locale şi la nivel judeţean au rămas mobilizate, în întreg judeţul luându-se măsuri de prevenire, dar şi de soluţionare a situaţiilor neplăcute create temperaturile scăzute.

Potrivit prefectului Carmen Daniela Dan, în judeţul Teleorman, până la stabilizarea temperaturii, se vor efectua misiuni de patrulare la fiecare două ore, pentru a identifica persoanele fără adăpost, precum şi persoanele fără posibilităţi de încălzire a locuinţei.

„Până când se stabilizează temperaturile, se fac misiuni de patrulare din două în două ore, pentrru a se identifica persoanele cu probleme, nu neapărat de pe stradă, ci şi din locuri neîncălzite”, a declarat Carmen Daniela Dan.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica”, în judeţul Teleorman, în perioada 06.01- 08.01, s-au efectuat misiuni de patrulare şi transport pe raza judeţului. Astfel, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a efectuat 65 de misiuni de patrulare şi 7 de transport, iar serviciul SMURD a efectuat 11 misiuni de patrulare. Totodată, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a efectuat 93 de misiuni de patrulare, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi 78 de misiuni, iar Poliţia Locală 3 misiuni de patrulare.

În urma misiunilor de patrulare, un număr de şapte persoane au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe, unde au primit îngrijirile medicale necesar. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.