Social

Ministerul Sănătăţii nu a transmis nici un fel de date referitoare la vaccinarea antigripală

vaccin-În anii trecuţi, odată cu 1 octombrie, începea şi campania de vaccinare antigripală, dacă nu la propriu, măcar se cunoşteau datele despre câte doze vor ajunge în judeţe, despre cantitatea de vaccin ce va fi distribuită pentru imunizarea populaţiei. Până la această dată erau deja anunţate lista persoanelor care vor primi gratuit vaccinul şi modalitatea în care se va desfăşura acţiunea în judeţ, ca de altfel şi numărul dozelor ce vor fi disponibile pentru imunizarea populaţiei. În acest an, startul campaniei se va amâna, deocamdată aceste detalii nefiind foarte clare.

Conform spuselor doctorilor teleormăneni, Ministerul Sănătăţii nu a trimis în teritoriu nici un fel de date referitoare la campania de vaccinare antigripală pentru acest sezon, deşi la cabinetele medicilor de familie nu puţini sunt cei care întreabă de vaccinul împotriva gripei. Nu se cunoaşte nimic. În 2013, deşi campania a demarat foarte târziu, motivele au fost cât se poate de plauzibile, în sensul că nu au fost variaţii mari de temperaturi, iar incidenţa virusurilor gripale a fost extrem de mică. Ce se ştie sigur este că, în acest an, Ministerul Sănătăţii a tăiat la jumătate numărul vaccinurilor antigripale asigurate gratuit de stat. Oficialii au comandat doar 500.000 de doze după ce au observat că, de la an la an, tot mai puţini români acceptă să se imunizeze împotriva gripei. Autorităţile spun că de vină ar fi campaniile care au vorbit despre inutilitatea vaccinului, însă relitatea este că, în ultimii ani, mai exact în ultimii doi ani, România a avut probleme cu vaccinul antigripal produs de Institutul Canatcuzino, în 2012 serul pierzându-şi proprietăţile, iar anul trecut fiind contaminat cu o toxină. Pe de altă parte dezinteresul românilor faţă de vaccinul gripal se trage mai ales din teama de vaccinare în plin sezon gripal, când virusurile gripale sunt active, iar pentru a căpăta imunitate o persoană care s-a vaccinat trebuie să nu ia contat cu virusul cel puţin 10 zile, pentru a nu contracta gripa.

Potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ar trebui să beneficieze de vaccin antigripal gratuit persoanele de peste 65 ani, cele cu boli cronice, cu boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medico-sanitar. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.