Mini fabrica de tigari descoperita de politisti; patru persoane au fost plasate sub control judiciar

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Teleorman- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în continuarea cercetărilor ce se efectuează înt-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Roșiori de Vede, au pus în executare, luni, 9 iulie, șapte mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Teleorman și Dolj, la persoane suspectate de implicare în săvârșirea unor infracțiuni la regimul produselor accizabile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Cu aceasta ocazie, oamenii legii au identificat și ridicat, in vederea cercetărilor, 41,5 kg tutun de fumat, mașini artizanale destinate producerii tutunului de fumat și înscrisuri care probează activitatea infracțională.

La sediul I.P.J. Teleorman au fost conduse, pentru cercetări, sase persoane, în baza unor mandate de aducere emise de organele de cercetare ale poliției judiciare, iar în urma activităților desfășurate, procurorul de caz a dispus masura controlului judiciar față de numiții: M. A. M. – de 28 ani, din municipiul Roșiorii de Vede, M. S. V. – de 30 ani, din comuna Scrioaștea, P.M. G. – de 26 ani, din comuna Peretu și P. A. – de 53 ani, din comuna Peretu, jud. Teleorman.

Potrivit reprezentantilor IPJ Teleorman, in perioda 01.05.2018-09.07.2018, la diferite intervale de timp și în baza aceleași rezoluții infracționale, suspecții, M.A.M., M.S. V., P. M. G. si P. A. au produs, în afara unui antrepozit fiscal, cantitatea de 332,61 kg tutun de fumat nemarcat fiscal, din care cantitatea de 291,11 kg tutun de fumat au comercializat-o în afara unui antrepozit fiscal pe teritoriul României, către diferiți cumpărători, iar cantitatea de 41.5 kg tutun de fumat au deținut-o ilegal în data de 09.07.2018, în afara unui antrepozit fiscal în vederea comercializării. Toate aceste activități au fost realizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către organul competent, în acest mod sustrăgându-se de la plata accizei.

Leave a Comment

*

code