Social

Mii de alexăndreni au restanţe la plata gunoiului

gunoiPotrivit directorului Alexsal Prest, societatea care se ocupă de colectarea şi transportul gunoiului în Alexandria, luna trecută, odată cu creşterea tarifelor pentru acest serviciu, încasările au scăzut dramatic în municipiul reşedinţă de judeţ. Foarte mulţi alexăndreni nu înţeleg că trebuie să achite serviciile de care beneficiază şi sunt revoltaţi de creşterea tarifelor. Noile tarife, mai mari cu 50%, au fost aprobate, luna trecută prin hotărâre, de consilierii locali ai Alexandriei. Daniel Dincă a explicat că această creştere se datorează transportului gunoiului la depozitul ecologic de la Mavrodin, cheltuielilor de transport şi colectare de până acum adăugându-li-se mai nou şi cele percepute pentru depozitare în acest loc. “Din păcate, civilizaţia înseamnă mai mulţi bani. Pănă acum, încasările lunare erau de aproximativ 70% din totalul facturilor emise, aceasta fiind şi media la nivel naţional. Facem faţă foarte greu, am redus cheltuielile cât am putut, însă încasările au scăzut, iar funcţionarea serviciului este strâns legată de acestea”, a declarat Daniel Dincă. Acesta a precizat că cei mai răi platnici sunt printre alexăndrenii care locuiesc la bloc, unii dintre aceştia neachitând taxele la gunoi de mai mulţi ani. Daniel Dincă spune că o soluţie pentru determinarea acestora să achite, în afara acţionării lor în instanţă, care durează şi costă foarte mult, ar fi introducerea acestor sume în cadrul taxelor şi impozitelor locale după modelul din alte localităţi. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.