Sport

Metalul Peretu – Unirea Petrolul Videle 2-1 / Metalul Peretu a câştigat titlul judeţean la juniori A1

juniori2Luni după-amiază, pe o ploaie care n-a contenit, la Buzescu s-a jucat ultimul meci oficial din campionatul judeţean al Ligii a 4-a, disputa juniorilor A1 Metalul Peretu – Unirea Petrolul Videle. Reprogramat să se joace din nou, ca urmare a deciziei Comisiei de disciplină a AJF Teleorman, confirmată de Comisia de Apel, jocul respectiv a avut loc la Buzescu, într-o atmosferă destul de tensionată; ambele echipe au avut alături galerii foartre zgomotoase, injuriile, trivialităţile şi invectivele n-au lipsit din repertoriu, însă la final s-au bucurat cei din Peretu. Deşi echipa din Videle avea varianta şi a unui rezultat de egalitate, în final Metalul Peretu s-a impus cu 2-1, iar victoria le-a adus, pe lângă titlul judeţean la această categorie de vârstă, dreptul de participare la faza interjudeţeană a campionatului naţional de juniori A1.

“Suntem bucuroşi după acest joc, consider că echipa a demonstrat că merită să câştige acest titlu, iar deîn faza următoare sperăm să facem o figură cât mai bună” – Ionel Olteanu, primar al comunei Peretu.

– joc reprogramat, etapa a 27-a: Metalul Peretu – Unirea Petrolul Videle 2-1.

Rezultatele etapei a 30-a în competiţia juniorilor A1 au fost următoarele:

– Voinţa Saelele – Spicpo Poroschia 3-0 nedisputat;

– Unirea Petrolul Videle – FCM Alexandria 2-1;

– Dunărea Zimnicea – Viaţă Nouă Olteni 3-0;

– Unirea Ţigăneşti – Astra Plosca 4-5;

– Avântul Bragadiru – CS Nanov 4-6;

– Atletic Orbeasca – Metalul Peretu 2-3;

– Rapid Buzescu – Unirea Brânceni 3-0;

– Metalul Frăsinet – ASC Seaca 8-0.

Clasament final

  1. Metalul Peretu 30 26         3          1          152-39  81p (+36)
  2. Unirea Petrolul Videle 30 26         2          2          199-20  80p (+35)
  3. Astra Plosca 30 21         3          6          120-47  66p (+21)
  4. FCM Alexandria 30 21         2          7          132-45  65p (+20)
  5. Metalul Frăsinet 30 17         1          12         115-67  52p (+7)
  6. Rapid Buzescu 30 17         1          12         128-90  52p (+7)
  7. Atletic Orbeasca 30 17         0          13         111-55  51p (+6)
  8. Unirea Ţigăneşti 30 14         0          16         114-108 42p (-3)
  9. Dunărea Zimnicea 30 13         0          17         91-177  39p (-6)
  10. Voinţa Saelele 30 10         0          20         113-132 30p (-15)
  11. CS Nanov 30 9          2          19         65-120  29p (-16)
  12. ASC Seaca 30 9          2          19         79-140  29p (-16)
  13. Unirea Brânceni 30 9          1          20         125-169 28p (-17)
  14. Viaţă Nouă Olteni 30 9          0          21         95-169  27p (-18)
  15. Spicpo Poroschia 30 8          1          21         89-115  25p (-20)
  16. Avântul Bragadiru 30 5          0          25         60-295  15p (-30)

One Comment

  1. Celentano

    Normal ca a fost bucuros D-L Olteanu pentru ca sforile trase din postura de PRIM VICE PRESEDINTE AJF TR nu au fost in zadar ! Sa-i fie rusine intrucat a incalcat regulamentul flagrant ! Cazul de referinta ( BRICHETA – RAPID-STEAUA ) la care nu s-au luat aceleasi decizii ! Oare nu credeti ca exista un conflict de interese in aceasta situatie !? Se vor sesiza organele competente pentru a analiza cumulul de functii detinute de D-L PRIMAR !?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.